Nume
Parola
Vizualizări: 3271
Expiră contractul dintre Gazprom şi Moldovagaz – ce va urma?
27 Decembrie 2010 — IDIS „Viitorul” va prezenta marţi, 28 decembrie 2010, ora 10:00, studiul „Expirarea contractului dintre Gazprom şi Moldovagaz – noi oportunităţi de consolidare a securităţii energetice a Republicii Moldova”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.

La prezentare sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Moldova Gaz, Asociaţiei Consumatorilor de energie, dar şi experţi economici, jurnalişti.

Studiul a fost elaborat ca o reacţie la apariţia unor posibilităţi de a influenţa situaţia actuală din sectorul gazier al Republicii Moldova, prin elaborarea unei platforme de renegociere a actualului contract de achiziţionare a gazelor naturale din Federaţia Rusă. Amintim că anul 2010 este ultimul în care Republica Moldova importă gaz din Rusia la preţ redus faţă de cel european. Astfel, se apropie momentul iniţierii unor noi runde de negocieri privind preţul de achiziţionare a gazelor de la Gazprom, dar şi referitor la taxa de tranzit a gazelor ruseşti spre Balcani.