Vizualizări: 5156
Concurs pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar în domeniul creşterii eficienţei energetice
11 Noiembrie 2010 — Primăria municipiului Chişinău realizează în perioada ianuarie 2010 – aprilie 2012, cu suportul Comisiei Europene şi Programului CIUDAD (Dialog şi Cooperare pentru Dezvoltarea Urbană) proiectul “Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chişinău şi Sevastopol pe baza experienţei pozitive existente”.
Scopul general al proiectului este de a încorpora eficienţa energetică (EE) în perspectiva administraţiei a două municipii (Chişinău, Republica Moldova, şi Sevastopol, Ucraina), instituţionalizarea, şi pregătirea terenului pentru investiţii în infrastructură menite să îmbunătăţească eficienţa energetică, precum şi atingerea unui impact imediat de economisire a energiei prin stimularea comportamentului respectiv.
Pentru a atinge rezultatele menţionate Primăria Municipiului Chişinău şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” anunţă organizarea concursului pentru selectarea celei mai performante şcoli / licee publice privind economisirea şi aplicarea metodelor de eficientizare a consumului de energie (termică, electrică, etc.).
Cine poate participa: Toate şcolile publice din municipiul Chişinău sunt eligibile pentru participarea la concurs.
Condiţiile de participare: Pentru participarea la concurs aplicanţii trebuie să prezinte formularul de participare completat care va include următoarele materiale:
• Informaţii generale despre instituţia publică;
• Chestionar;
• Eseu „energetic”: descrierea practicii (practicilor) pozitive privind eficientizarea consumului de energie;
• Alte materiale care confirmă experienţa şi profesionalismul în domeniul menţionat, cum ar fi studii, premii, broşuri, articole, etc..
Termeni limită:
15 noiembrie 2010 – 20 ianuarie 2011 – prezentarea formularelor;
20 ianuarie 2011 – 10 martie 2011 – vizitarea instituţiilor şi evaluarea;
15 martie 2011 – anunţarea rezultatelor, premierea.
Premii:
Concursul se va finaliza cu o ceremonie de desemnarea a câştigătorilor şi oferirea premiilor:
• Locul I - izolarea termică a instituţiei în valoare de până la 100 000 EURO;
• Locul II - se va oferi un premiu în valoare de 5000 EURO;
• Locul III - se va oferi un premiu în valoare de 3500 EURO.
Toate premiile vor fi recepţionate de câştigători sub formă de materiale/ produse/ lucrări care vor contribui la eficientizarea energetică a instituţiei publice.
Informarea publicului: Toate informaţiile cu privire la detaliile desfăşurării concursului, realizările intermediare şi rezultatele finale vor fi publicate pe pagina web: www.chisinauprojects.eu la compartimentul „Creşterea eficienţei energetice”.
Informaţii suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon: + 373 22 201706 sau prin e-mail: proiectee@pmc.md.
Descărcaţi aici formularul de participare.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33