Vizualizări: 1733
Călărășenii se vor bucura de un parc orășenesc modernizat
5 Septembrie 2024 — Locuitorii din Călărași se vor bucura de un parc orășenesc reamenajat, iar lucrările vor fi realizate de ADR Centru în cadrul proiectului de revitalizare urbană: ,,Modernizarea Scuarului de pe str. Biruinței or. Călărași”.
Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie 16 444 745.48 lei cu finanțare din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și cofinanțarea Primăriei orașului Călărași.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Primăria orașului Călărași, și SRL ”AM SISTEME”, au semnat contractul de antrepriză pentru executarea lucrărilor planificate.
Semnarea acestuia a avut loc astăzi, 05 septembrie, la Călărași, în prezența ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a deputatlui în Parlamentul Republicii Moldova, Ion Spac, a Șefei Oficiului Teritorial Ungheni a Cancelariei de Stat, Tatianei Rotari, a Președintelui raionului Călărași, Nicolae Drăgănel.
„De mai bine de 30 de ani în orașul Călărași nu a fost reabilitat niciun parc. Acest proiect ne demonstrează că lucrurile se pot schimba, dacă este voință și inițiativă. Avem elaborate proiecte tehnice și pentru alte parcuri și scuaruri în oraș, toate pentru ca locuitorii și oaspeții orașului să se bucure de confort sporit într-o zonă sigură.”, a comunicat Primarul orașului Călărași, Victor Ambroci.
Proiectul „Modernizarea Scuarului de pe str. Biruinței or. Călărași" prevede ca, în decurs de 12 luni, prin realizarea activităților planificate, să fie îmbunătățit accesul la spații publice verzi și sigure, incluzive și accesibile din zona centrală, atât pentru locuitori, cât și pentru oaspeții orașului. Centru urban va căpăta un aspect modern și prietenos, oferind condiții îmbunătățite la infrastructură socială de recreere, socializare și sport.
În scrurt timp, aici vor demara lucrările de modernizare, amenajare și dotare a unui scuar cu suprafața de 2,4 hectare, va fi amenajat un spațiu multifuncțional de joacă pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani, cu suprafața de 1280,6 metri pătrați, un spațiu pentru sport activ cu suprafața de 680 metri pătrați, un rollerdrom de 879,7 metri pătrați. Totodată va fi amenajată o suprafață de 7437 metri pătrați de drum și pavaj de acces, va fi construit sistem de iluminat energo-eficient și va fi construită o platformă de colectare a deșeurilor.
Modernizarea scuarului din centrul orașului Călărași va completa șirul acțiunilor de revitalizare urbană, întreprinse de autoritățile locale și naționale, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai și odihnă, pentru locuitorii din regiune. În acest sens sunt depuse eforturi constante, iar prin cooperare consecventă am demonstrat că lucrurile se pot îmbunătăți într-un ritm sporit, iar beneficiarii se pot bucura de condiții mai bune.
Context. Proiectul nominalizat a fost depus de către Primăria Călărași în cadrul Apelului competitiv, domeniul de intervenție 2.3 Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice, cu finanțare din mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Urmare a concursului de propuneri de proiecte a fost selectat și inclus în Documentul Unic de Program pentru anii 2022-2024, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2022.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2299
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33