25 Februarie 2009 — Vizita la Chişinău a Ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aranjată în aşa fel ca să coincidă cu sărbătorirea Zilei Apărătorului Patriei în Rusia (23 februarie), developează câteva particulărităţi esenţiale în privinţa importanţei pe care o acordă Rusia evenimentelor politice din Republica Moldova. Deplasarea unui oficial rus de rang înalt, precum este Serghei Lavrov, în Republica Moldova aflată în plină campanie electorală, nu poate avea altă conotaţie decât una electorală. De asemenea, decizia Moscovei de a întinde o mână de ajutor lui Voronin şi PCRM, cunoscute pentru inconsecvenţa şi credibilitatea defectuoasă demonstrate cu periodicitate anterior, relevă anumite interese aflate în spatele acestei “ofensive” a factorului rusesc asupra spaţiului politic moldovenesc. Astfel, în cele ce urmează vom decripta direcţiile principale ale strategiei politicii externe ruse vizavi de Republica Moldova şi respectiv actuala ei conducere. Scrutin crucial pentru Kremlin Potenţialul alegerilor parlamentare din 5 aprilie curent este de regulă analizat din perspectiva actorilor politici interni din RM, fiind neglijată abordarea comprehensivă privind implicaţia şi relevanţa acestor procese politice moldoveneşti pentru factorii externi (Rusia, Occident). Între timp, Uniunea Europeană, SUA şi Rusia îşi activizează eforturile în vederea consolidării prezenţei sale în statele din spaţiul ex-sovietic, fiecare dintre ele apelând la diverse instrumente şi raţionamente. Dacă UE este interesată de stabilizarea şi democratizarea acestei regiuni (insclusiv a RM), SUA se concentrează pe consolidarea instituţiilor democratice şi pe euroatlantizarea statelor ex-sovietice (tendiţa dată urmând însă să se diminueze din cauza emergenţei dosarelor internaţionale prioritare şi a acutizării consecinţelor criziei mondiale din domeniul financiar şi economic). Spre deosebire de primele două, Rusia este preocupată de revigorarea influenţei sale geo/politice pe întreg spaţiul CSI, aplicând în practică noua concepţie a politicii externe care prevede construirea unei lumi multipolare, în care Moscova îşi rezervă drepturi exclusive în privinţa vecinătăţii sale apropiate (spaţiul CSI). Intersectarea intereselor celor trei mari actori în această regiune, în condiţiile unei situaţii economice critice, impune abordarea unui model special privind relaţionarea cu guvernele naţionale din regiune. Astfel, pentru a obstrucţiona/anticipa/controla înaintarea europeană (Parteneriatul Estic) şi în eventualitate cea americană spre Est (prin NATO), Rusia a antrenat o serie de instrumente utile pentru a-şi ajudeca întâietatea în relaţie cu statele CSI. În cazul Republicii Moldova, pe lângă CSI, problema transnistreană şi experienţa neplăcută din trecut (blocada economică, presiunile din sfera energetică etc.), autorităţile ruse mizează pe guvernarea comunistă. De aceea, menţinerea ei la putere este principială pentru Rusia, care intenţionează să folosească Republica Moldova în schemele sale legate de construirea unui sistem nou de securitate europeană, de blocarea extinderii NATO spre Est, dar şi pentru a păstra un “as” strategic în dialogul cu Bruxellul (prin evocarea pericolului/riscului “dezgheţării” conflictului transnistrean). Spre deosebire de autorităţile ruse, oficialii europeni evită să se implice direct în influenţarea mişcărilor politice din RM, nu numai pentru că nu doresc să ostilizeze conducerea moldoveană actuală, dar şi pentru că nu au o viziune clară referitoare la viitorul relaţiilor moldo-comunitare, ancorate din ce în ce mai mult la agenda politică rusească (din cauza jocurilor duplicitare ale elitelor moldoveneşti). De asemenea, Bruxellul conştientizează că PCRM-ul nu va putea fi depăşit de celelalte forţe politice moldoveneşti, din cauza faptului că sunt numeroase, lipsite de pârghii reale de a determina comportamentul electoratului, fragmentate şi reciproc ostile. De aceea, europenii sunt reticenţi în ceea ce priveşte adoptarea unei poziţii tranşante în raport cu partidul de guvernământ şi liderul lui. Mai mult decât atât, schimbarea radicală a direcţiei politicii externe a RM ar putea juca rolul unui catalizator pentru escaldarea unor tensiuni interne (amplificarea animozităţilor dintre Chişinău şi Tiraspol), dar şi externe (pe filierea moldo-rusă), ceea ce în lumina evenimentelor din august 2008 (războiul din Caucaz) şi ianuarie 2009 (criza gazului), sunt inacceptabile şi nedorite de europeni. Perpetuarea comuniştilor la putere este imperativă pentru Rusia, dat fiind faptul că victoria lor la parlamentare ar putea reprezenta începutul revenirii ruse pe spaţiul ex-sovietic, slăbirea definitivă a influenţei occidentale în RM, prin subordonarea completă a procesului de negocieri pe marginea conflictului transnistrean (prioritizarea formatului de negocieri “2+1”) şi corelarea politicii externe moldoveneşti la agenda politică rusească. Ultimul obiectiv este semnificativ pentru Moscova, care are nevoie de susţinători pentru a pune în funcţiune noul sistem de securitate pan-european, vizând reasamblarea, revizuirea sau completarea platformei asigurate de OSCE. Acest punct de vedere este strâns legat de Tratatul FACE adaptat, dependent la rândul lui de demersul de la Istanbul ( referitor la evacuarea potenţialului militar rusesc din raioanele de Est ale RM), care ar putea fi eliminat de pe ordinea de zi, dacă Chişinăul va accepta condiţiile iniţiativei preşedintelui rus Medvedev privind instaurarea unui nou „sistem de securitate de la Vancuver până la Vladivostok“ (care obţine tot mai mult teren în rândul cancelariilor europene). În conformitate cu această propunere, SUA, UE şi Rusia, precum şi statele NATO, CSI, OSCE, Organizaţia Tratatului Securităţii Colective, vor conveni asupra unor principii de securitate comune, care în primul rând se va referi la excluderea posibilităţii asigurării propriei securităţi din contul altui stat semnatar, dar şi un concept nou privind soluţionarea conflictelor (inclusiv cele “îngheţate”) de pe întregul spaţiu euro-atlantic. Aceste subiecte au fost enumerate de către MAE-ul rus printre temele de discuţii moldo-ruse desfăşurate cu ocazia vizitei oficiale a lui Lavrov la Chişinău. Particularităţile electorale ale vizitei lui Lavrov Cât de mult nu ar încerca ministrul rus de externe să justifice caracterul non-electoral al prezenţei sale la Chişinău, acţiunile întreprinse de el în cadrul acestei vizite denotă opusul. În primul rând este vorba de mesajul de felicitare transmis de Lavrov în cadrul Ambasadei ruse de la Chişinău adresat veteranilor celui de-al doilea Război Mondial (altfel denumiţi apărători ai patriei sau participanţi la Războiul de apărare a Patriei), care în realitate, a fost destinat şi recepţionat de majoritatea populaţiei RM, cu excepţia segmentelor pro-române şi posibil de reprezentanţii generaţiei de după obţinerea independenţei RM (tinerii în vârsta de 16-18 ani), care condamnă efervescent ocupaţia sovietică sau din contra nu conştientizează îndeajuns semnificaţia evenimentelor din perioada celui de-al doilea Război Mondial. Altă manifestare electorală constă în participarea oficialului rus la deschiderea Centrului cultural rus de la Chişinău, care poate fi interpretată de electoratul vorbitor de limbă rusă şi cel pro-rus drept gest de aprobare şi susţinere a comuniştilor... (continuarea poate fi accesata pe www.cenusadi.wordpress.com)