Vizualizări: 7267
Cuprinsul Monitorului Oficial Nr. 134-139 din 20 mai 2016
19 Mai 2016 — Redacția P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD” vă informează despre cuprinsul numărului Monitorului Oficial care va apărea mâine 20 mai 2016.
Astfel, prima parte „Legi, hotărâri ale Parlamentului RM, decrete ale Președintelui RM”, va include:
Decretul privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului de modificare a Convenției între Republica Moldova şi Regatul Țărilor de Jos pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital (nr. 2065-VII, 12 mai 2016);
Decretul privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare (a doua finanțare adițională) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă” (nr. 2066-VII, 13 mai 2016) și Decretul privind desemnarea și împuternicirea delegației oficiale pentru negocierea proiectului Acordului menționat;
Legea pentru aderarea Republicii Moldova la cel de-al treilea Protocol adițional la Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei (nr. 59, 7 aprilie 2016) și Decretul privind promulgarea acesteia;
Legea pentru modificarea şi completarea articolului V din Legea nr. 147 din 17 iulie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (nr. 88, 28 aprilie 2016) și Decretul aferent promulgării acesteia.
Dintre Actele ale Curţii Constituţionale a Republicii Moldova menționăm:
Decizia de inadmisibilitate a sesizării nr. 11a/2016 privind controlul constituționalității prevederilor Legii nr.244 din 29 decembrie 2015 pentru modificarea articolului 4 din Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală pe anul 2015, nr. 74 din 12 aprilie 2015 (prima de asigurare obligatorie de asistență medicală achitată de notari, executori judecătorești și avocați) (nr. 19, 23 martie 2016).
Partea a II a Monitorului Oficial „Hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova” cuprinde următoarele acte:
Hotărîrea pentru aprobarea proiectului de lege privind Serviciul Fiscal de Stat (nr. 523, 28 aprilie 2016);
Hotărîrea cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Acordul privind achiziţiile publice, întocmit la Marrakech la 15 aprilie 1994, şi la Acordul privind achiziţiile publice modificat prin Protocolul de modificare a acestuia, întocmit la Geneva la 30 martie 2012 (nr. 579, 6 mai 2016);
Hotărîrea privind Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru manipularea manuală a încărcăturilor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de producere a unor afecţiuni dorsolombare (nr. 584, 12 mai 2016);
Hotărîrea cu privire la Consiliul pentru promovarea proiectelor investiţionale de importanţă naţională (nr. 585, 12 mai 2016);
Hotărîrea cu privire la modificarea și completarea anexelor nr.1 şi nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr. 419 din 18 iunie 2012 (nr. 586, 12 mai 2016);
Hotărîrea cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru acceptarea Protocolului de amendare a Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului, întocmit la Geneva la 27 noiembrie 2014 (nr. 597, 16 mai 2016);
Hotărîrea pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Addendumului nr.2 la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind Programul-cadru de suport al acordurilor curente şi viitoare dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova (PNA 2012), semnat la Bruxelles la 14 iunie 2013
(nr. 605, 16 mai 2016)
Partea a III a numărului conține actele ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova și anume Informaţia cu privire la determinarea valorii obiectelor de construcții începînd cu 1 mai 2016 (nr. 05-1149, 13 mai 2016).
Acte ale Biroului Naţional de Statistică a publicat Indicii preţurilor de Consum.
Au fost publicate mai multe acte ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.
Cuprinsul deplin al Monitorului Oficial Nr. 134-139 din 20 mai 2016 îl găsiți aici

Autor: Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33