Vizualizări: 4378
Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei a sprijinit reprezentarea Republicii Moldova la prima şedinţă a Grupului de lucru pentru etapa de programare a viitorului Program Transnaţional bazinul Dunării 2014-2020
18 Ianuarie 2013 — Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) a sprijinit reprezentarea Republicii Moldova la prima şedinţă a Grupului de lucru pentru etapa de programare a viitorului Program Transnaţional bazinul Dunării 2014-2020. Această şedinţă a avut loc la Bruxelles, la 17 ianuarie 2013, în incinta sediului Comisiei Europene.
La etapa de programare urmează a fi elaborate toate documentele de program, unde vor fi stabilite aria programului, fondurile oferite pentru program, mecanismele de implementare, structurile programului, etc. Astfel, urmează a fi identificate şi stabilite toate etapele de elaborare şi termenul-limită de definitivare a documentelor de program. Astfel, în scopul iniţierii discuţiilor privind noul program, reprezentanţii mai multor state s-au reunit în cadrul primei şedinţe a Grupului de Lucru.
La întrunire au fost abordate următoarele subiecte:
Elaborarea documentelor de program;
Nominalizarea structurilor de management ale programului şi mecanismele de implementare;
Corelarea cu prevederile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării;
Fondurile disponibile şi angajamentele statelor participante.
Astfel, Reprezentanţii Comisiei Europene au informat participanţii că regulile de implementare pentru programele transnaţionale urmează a fi aprobate în vara acestui an. Elaborarea documentelor de program urmează a fi efectuată cu suportul proiectului INTERACT. Statele participante vor organiza prin rotaţie o serie de şedinţe tematice.
La evenimentul din Bruxelles au participat reprezentanţi ai statelor din bazinul Dunării, structurilor de management ale actualului Program Transnaţional Sud-Estul Europei, precum şi ai Comisiei Europene. Din partea Republicii Moldova, au participat: şeful adjunct al Direcţiei Relaţii internaţionale şi atragerea investiţiilor de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Oxana Paierele şi Tatiana Udrea de la Secretariatul Tehnic Comun al Programului Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013.
Următoarea întrevedere a Grupului de lucru va avea loc pe 5 februarie curent la Viena. Atunci vor fi făcute propunerile pentru Autoritatea de Management a Programului, deasemenea se va discuta mai detaliat agenda de programare şi asigurarea legăturilor cu Strategia UE pentru Regiunea Dunării.
Prin organizarea unor astfel de vizite de studiu, proiectul GIZ îşi propune să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi de a implementa Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. În august 2010, Guvernul Republicii Moldova a adoptat o hotărâre cu privire la aprobarea Contribuţiei (propunerilor) Republicii Moldova la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării în care a delimitat domeniile prioritare din strategie.
Actualul Program Transnaţional Sud-Estul Europei 2014-2020 este eligibil pentru 16 state, iar fondurile alocate pentru acesta au fost estimate la peste 200 milioane de Euro. Ca urmare a implementării cu succes a acestuia şi solicitărilor parvenite din parte altor state de a se alinia la program, Comisia Europeană, de comun cu statele membre, a decis pentru viitoarea programare divizarea acestuia în Programul Transnaţional pentru bazinul Mării Adriatice şi Ioniene şi Programul Transnaţional pentru bazinul Dunării, eligibilă pentru care va fi şi Republica Moldova.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33