Vizualizări: 2020
CCI invită agenţii economici să participe la o misiune economică în Franța
Chisinau, 5 Iunie 2012 — În perioada 26-30 iunie 2012, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în colaborare cu CCI Moldo-Franceză, Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova, cu suportul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Franceză, organizează o Misiune Economică în Franța, or. Toulouse şi regiunea Midi-Pyrénées (Pirineii de Sud).
Orașul Toulouse este al treilea oraş ca mărime din Franţa fiind totodată capitala celei mai mari regiuni din Franţa – Pirineii de Sud. Toulouse este unul dintre cele mai dezvoltate orașe franceze, cu un număr mare de facilități de producție în domeniile: aeronautică, zboruri cosmice, electronică, IT, industriile mecanice, biotehnologie şi farmaceutică. Pirineii de Sud reprezintă o regiune a inovaţiilor, dar şi a tradiţiilor. Ea este cunoscută datorită sectoarelor agricol, viticol, turistic, industriei agroalimentare – în regiune producându-se celebra brânză Roquefort. Albi, al doilea oraş ca mărime din Pirineii de Sud, este înscris în Patrimoniul Mondial al Umanităţii.
Obiectivul misiuni Economice: identificarea căilor de cooperare în afaceri, stabilirea contactelor directe cu agenţii economici din regiune, cercetarea oportunităţilor business şi promovarea companiilor autohtone pe piaţa franceză.
Programul misiunii economice prevede: participarea la Forumul Economic Moldo-Francez la Toulouse; întrevederi individuale de afaceri cu agenţi economici din or. Toulouse şi regiunea Pirineii de Sud, vizitarea întreprinderilor (Airbus, Clubul de Business cu ţările Europei de Est şi CSI).
Participarea Dvs la Misiunea Economică constituie o premisă importantă pentru dezvoltarea cooperării economice cu Franţa, identificarea noilor oportunităţi de afaceri şi/ sau proiecte de cooperare, atragerea investiţiilor, promovarea exportului de mărfuri moldoveneşti.
Informații suplimentare:
tel/fax: 23 87 70, 22 13 91,
e-mail: international@chamber.md.
Responsabil: Inesa Iordatii.

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33