Nume
Parola
Vizualizări: 1845
Întreprinzători din Moldova efectuează o vizită de afaceri în Franţa
Chisinau, 29 Aprilie 2011 — În perioada 29 aprilie – 6 mai 2011, un grup de 10 întreprinzători din Moldova efectuează o vizită de afaceri în or. Paris, Franţa, la Târgul Internaţional Universal „Foire de Paris”, ediţia107. Din componenţa grupului fac parte conducători şi reprezentanţi ai companiilor „Artmaster”, „Franzeluţa”, „Grisan-Hamb”, „Lulu-Litvinova”, „Moldexprespoşta”, „Onix-Cris”.
Vizita de afaceri în Franţa este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, cu scopul de a impulsiona iniţierea noilor parteneriate de afaceri dintre întreprinzătorii autohtoni şi cei din Uniunea Europeană.
Precum a informat şefa Direcţiei Expoziţii şi Târguri a CCI, Marina Petrov, agenţii economici vor avea întrevederi cu businessmeni din Europa, se vor familiariza cu noile tendinţe în industria construcţiilor şi amenajărilor de interior, produselor alimentare, industria uşoară şi turism.
La Târgul Internaţional de la Paris, care este unul dintre cele mai mari din Franţa, cu renume mondial, unde are loc schimbul de idei şi experienţă, s-au reunit peste 2300 de participanţi din 70 de ţări, pe o suprafaţă expoziţională de circa 230 mii m.p. Anul curent, el se desfăşoară concomitent cu expoziţia turistică „Richesses du Monde”, care va fi vizitată şi de întreprinzătorii autohtoni.
„Foire de Paris” are loc din anul 1904, iar ediţia precedentă a acestuia a numărat circa 610 mii de vizitatori din 190 de ţări.
CCI a Moldovei a organizat o vizită similară la „Foire de Paris” în anul 2004.
www.chamber.md