Nume
Parola
Vizualizări: 1919
Agenţi economici din Ungheni interesaţi de comerţul liber cu UE
Chişinău, 3 Noiembrie 2010 — La 2 noiembrie curent, reprezentanţi ai 22 de companii din Ungheni, inclusiv rezidenţi ai Zonei Economice Libere „Ungheni Business” au fost familiarizaţi cu procesul de negociere a Acordului de Comerţ liber Comprehensiv şi Aprofundat cu UE, cerinţele şi avantajele exportului pe piaţa comunitară. Evenimentul a făcut parte din ciclul de seminare de informare, organizate în parteneriat cu Centrul European de Politică Comercială şi Drept şi Ministerul Economiei, în cadrul Proiectului de asistenţă tehnică „Suport pentru Ministerul Economiei pentru negocierea Acordului de Comerţ liber Comprehensiv şi Aprofundat cu UE", finanţat de Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională, Guvernul Marii Britanii.

Informaţii referitor la subiectele respective au fost prezentate de Octavian Calmîc, viceministru al Economiei al RM, şi Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei.
Sergiu Harea vorbit despre aranjamentele regionale preferenţiale şi a evoluţia comerţului exterior al ţării noastre cu UE pe parcursul ultimului deceniu.
Octavian Calmîc a prezentat complexitatea şi diversitatea negocierilor cu UE în cadrul Acordului de Asociere RM – UE, referindu-se, în special, la cooperarea economică, structurală şi financiară. Viceministrul a accentuat care sunt perspectivele negocierii Acordului de Comerţ liber Comprehensiv şi Aprofundat cu UE, costurile şi avantajele acestuia pentru economia naţională.
„Acordul European de Asociere are drept scop să accelereze şi să aprofundeze relaţiile economice şi politice nu doar la nivelul instituţiilor guvernamentale, dar şi să aducă efecte pozitive şi beneficii pentru întreaga societate. Acesta este cea mai bună cale de a valorifica dinamismul relaţiilor dintre RM şi UE, prin focusarea supra reformelor, relansării economice, guvernării eficiente şi cooperării între toate sectoarele”, a spus Octavian Calmîc.

Menţionăm că, un seminar similar a avut loc săptămâna trecută, la filiala Edineţ a CCI. Pe data de 4 noiembrie curent vor fi informaţi întreprinzătorii din Orhei, iar pe 5 noiembrie – cei din Comrat. La Chişinău, seminarul de informare va fi organizat pe data de 17 noiembrie 2010. Participarea este gratuită.
www.chamber.md