Vizualizări: 3196
Planul Strategic al Rețelei Contabililor/Contabilelor din APL – vis care devine realitate
31 Mai 2022 — În perioada 25-27 mai, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat trei ateliere de instruire pentru membrii și membrele Rețelei Profesionale a Contabililor/Contabilelor. Cele trei ateliere de instruire sunt parte a proiectului „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a primarelor membre ale Rețelei femeilor din cadrul CALM”, implementat în perioada 1 iulie 2021 – 30 noiembrie 2022 de către Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) cu suportul financiar al Entității Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) din Moldova și finanțat de Suedia.
Obiectivul organizării celor trei ateliere de instruire a fost elaborarea Planului Strategic al Rețelei Contabililor/Contabilelor din cadrul CALM. Participanții și participantele au lucrat la identificarea misiunii și viziunii Rețelei. În cadrul acestui exercițiu, contabilii și contabilele au vorbit despre problemele cu care se confruntă în activitate, și-au expus opiniile despre cum ar trebui să se dezvolte Rețeaua lor profesională în următorii cinci ani și în baza acestor constatări au fost trasate principalele acțiuni care se vor regăsi în Planul Strategic.
ABC-ul planificării strategice în context național și regional, inclusiv sub aspectul egalității de gen, dar și principiile egalității de gen în procesul de elaborare, implementare și monitorizare a planului strategic al Rețelei Contabililor/Contabilelor au fost, de asemenea, subiecte în atenția participanților și participantelor la la atelierele de instruire. Opiniile expuse se vor regăsi în documentul final la care lucrează formatorii Victoria Matveev și Octavii Ivanov.
Potrivit expertei CALM Victoria Matveev, fără un plan nu poți să te dezvolți. „Planul ajută foarte mult să înțelegi care este punctul de plecare, ce își doresc acești specialiști și specialiste să devină în cadrul acestei Rețele și ce acțiuni trebuie de întreprins pentru a atinge obiectivele propuse.”
Expertul CALM Octavii Ivanov a menționat că toate informațiile colectate de la contabili și contabile din APL vor fi integrate în documentul final. Secretariatul CALM va expedia acest document tuturor contabililor și contabilelor din APL care reprezintă această rețea profesională. „Membrii și membrele Rețelei vor studia documentul și îl vor completa. La necesitate, vor veni cu anumite propuneri de îmbunătățire care se vor regăsi în varianta finală a Planului Strategic.
Rețeaua Contabililor din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a fost constituită la 17 mai 2019. Scopul înființării acestei rețele a fost de a dezvolta și consolida capacitățile profesionale ale contabililor și contabilelor din toate administrațiile publice locale, dar și relațiile dintre această categorie de funcționari, de a promova interesele acestora și schimbul de experiență.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33