Vizualizări: 6646
„Muzicianul total” Gheorghe Mustea a devenit Doctor Honoris Causa al Universității din Bălți
13 Aprilie 2017 — Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) academicianului Gheorghe Mustea a avut loc la 13 aprilie a.c.
La eveniment au participat numeroși studenți, profesori universitari, oameni de cultură și știință din Republica Moldova.
Academicianul, compozitorul și dirijorul Gheorghe Mustea a devenit al 32-lea Doctor Honoris Causa al USARB. Senatul Universității bălțene a decis să-i acorde lui Gheorghe Mustea titlul Doctor Honoris Causa pentru dezvoltarea artei componistice. Titlul onorific i-a fost acordat distinsului compozitor și pentru dezvoltarea artei dirijorale prin formarea Orchestrei Naționale Simfonice a Companiei „Teleradio-Moldova”, și înregistrarea în Patrimoniul Național a circa 1000 de creații ale compozitorilor naționali și clasici universali, precum și pentru colaborarea cu Universitatea din Bălți.
„Laudatio” pentru Gheorghe Mustea a fost prezentat de către rectorul USARB, dr. hab. Ion Gagim, autor a două cărți despre compozitor. Ion Gagim a trecut în revistă cariera lui Gheorghe Mustea și a evocat rolul acestuia în cultura Republicii Moldova.
„Gheorghe Mustea este un fenomen al culturii noastre”, a spus Ion Gagim, remarcând faptul că artistul are o carismă cu o puternică emanație a culturii și frumosului.
„Este o onoare pentru USARB că Gheorghe Mustea a acceptat titlul de Doctor Honoris Causa”, a menționat Ion Gagim în cadrul prezentării „Laudatio”.
În alocuțiunea sa, compozitorul Gheorghe Mustea a spus că este onorat să devină parte a echipei minunate a Universității din Bălți.
În discursul său, Gheorghe Mustea s-a referit la relația sa armonioasă sa cu muzica, menționând că talentul pe care îl dă Dumnezeu unor oameni trebuie dezvoltat și transmis semenilor.
„Omul de creație nu are liniște niciodată. Dacă ai ce zice, spune-le continuu oamenilor ce ai de zis, dacă te oprești – mori”, a spus Gheorghe Mustea.
Compozitorul a mărturisit că există „o forță deasupra noastră” care ne face să creăm.
„Viața e o lumină, care trebuie să dăinuie”, a spus Gheorghe Mustea, precizând că ar vrea să creadă că această lumină a marcat și muzica pe care a scris-o de-al lungul anilor.
Scriitorul Nicolae Dabija a spus în discursul său că gestul USARB de a-i acorda lui Gheorghe Mustea titlul de Doctor Honoris Causa este o reabilitare a culturii noastre.
„Dacă cei care au scris Biblia ar fi ascultat muzica lui Mustea, ar fi început Biblia cu „La început a fost muzica…”, deoarece muzica lui Mustea este una Dumnezeiască”, a spus metaforic scriitorul Nicolae Dabija.
Președintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, Ghenadie Ciobanu, a spus în alocuțiunea sa că lui Gheorghe Mustea i se datorează faptul că în patrimoniul național au fost incluse zeci de înregistrări cu lucrări muzicale ale unor autori naționali și clasici.
„Gheorghe Mustea este un muzician total. În creația sa, el este natural și organic”, a spus Ghenadie Ciobanu.
Decizia de a-i conferi lui Gheorghe Mustea titlul de Doctor Honoris Causa a fost adoptată de Senatul USARB la sfârșitul anului trecut. În ultimii ani, USARB a conferit titlul de Doctor Honoris Causa unor oamenii de știință și de cultură din RM, România, Germania, SUA, Ucraina, Rusia și Israel.
Notă pentru editori:
Compozitorul Gheorghe Mustea a fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale din RM. A fost rector al Universității de Stat a Artelor din Chișinău. Începând cu 1989 este director artistic și prim-dirijor al Orchestrei simfonice a Companiei de Stat „Teleradio-Moldova”. Este deținător a circa 30 de distincții și titluri, inclusiv al „Ordinului Republicii” și a titlului de Maestru în Artă.
Gheorghe Mustea s-a născut la 1 mai 1951, în satul Mândrești, raionul Telenești.
# # #

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33