Nume
Parola
Vizualizări: 6839
Declarație API: Moldova nu are șanse de dezvoltare democratică cu funcționari care își folosesc poziția de serviciu în interes personal și de familie
15 Iulie 2016 — Asociația Presei Independente (API) protestează împotriva intimidării de către viceministrul Apărării, Alexandru Cimbriciuc, a jurnalistului Vadim Șterbate, reporter al ziarului ”Observatorul de Nord” din orașul Soroca, publicație membră API, și solicită Procuraturii Generale să investigheze acest caz, iar funcționarul să fie sancționat conform legii.

După publicarea articolului ”(De)gheretizarea orașului Soroca?”1, în care a fost semnalată problema construcțiilor care strică aspectul orașului, inclusiv a unei gherete din apropierea Cetății Soroca care aparține lui Alexandru Cimbriciuc jr., feciorul viceministrului Apărării, Alexandru Cimbriciuc, redacția ”Observatorul de Nord” și colaboratorii ei au fost intimidați în diferite feluri. Inițial, ghereta în cauză a fost transportată în fața sediului ”Observatorului de Nord”, iar ulterior viceministrul Apărării a cerut Comisariatului militar Soroca să verifice dacă jurnalistul Vadim Șterbate este la evidență militară sau are catedră militară2. API consideră că aceste acțiuni reprezintă un act de răzbunare din partea unui funcționar de rang înalt pe jurnaliștii care ”au îndrăznit” să critice activitatea economică a membrilor familiei sale. Asemenea acțiuni nu pot fi tolerate într-un stat de drept care și-a declarat adeziunea la valorice democratice europene. Republica Moldova nu are o șansă de dezvoltare democratică atâta timp cât demnitarii și funcționarii publici se vor considera o castă specială pentru care nu există legi și vor utiliza poziția lor socială în interes propriu și de familie. API solicită domnului Pavel Filip, Prim-ministru al Republicii Moldova, să ia atitudine față de acest caz ieșit din comun.
Demisia viceministrului Cimbriciuc este un act firesc în această situație, însă intimidarea mass-mediei pentru critică, inclusiv cu folosirea situației de serviciu, este o faptă penală, prevăzută de articolul 180 prim al Codului penal al Republicii Moldova3. API solicită procurorului general interimar Eduard Harunjen să dispună investigarea acestui caz de intimidare pentru critică prin folosirea situației de serviciu, admisă de Alexandru Cimbriciuc.

Asociația Presei Independente

Declarația este co-semnată de alte organizații neguvernamentale din domeniul mass-media:
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Investigații Jurnalistice
Asociația Presei Electronice
Centrul Accces-info
Comitetul pentru Libertatea Presei
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova