Nume
Parola
Vizualizări: 3124
La Orhei s-a desfășurat forumul internațional „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional”
Orhei, 12 Noiembrie 2015 — Forumul internațional a fost organizat de Agenţia de Dezvoltare Regională Centru în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia. La eveniment au participat autorități publice locale, oameni de afaceri și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din Moldova și Slovacia. De asemenea, la forum au participat și parteneri ai ADR Centru. Evenimentul a reunit aproximativ 60 de invitați.
La deschiderea forumului au ținut discursuri viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ion Stratulat; E.S. Robert Kirnag, Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova; Eduard Ungureanu, directorul în exercițiu al ADR Centru; Luba Pavlovova, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Senec-Pezinok; Peter Dupej, consilier de stat, Ministerul de construcții, transport și dezvoltare regională a Republicii Slovace.
Experți în dezvoltarea regională din Slovacia și Moldova au prezentat participanțior relațiile dintre strategii și realități precum și planificarea urbană integratăParticipanții au asistat la prezentarea mai multor exemple de bune practici atît din Moldova, cît și din Slovacia. Reprezentanții delegației slovace au vorbit despre experiența lor de a crește proiectele mici pînă la faza de atingere a succesului.
În cadrul forumului de astăzi s-a discutat despre necesitatea parteneriatelor și despre scopul acestora. Parteneriatele nu sînt create doar pentru a obține finanțare, acestea trebuie menținute și după implementarea proiectelor prin respectarea reciprocă a angajamentelor diin partea fiecărui partener. De asemenea, participanții au fost informați unde pot obținem finanțare pentru ideile de proiect.
În a doua parte a zilei cei prezenți la Forulul Internațional au participat la un exercițiu practic unde au lucrat în două echipe. Grupurile tematice au fost despre: Relațiile dintre Strategii și Reaități și respectiv Parteneriatele durabile, modalități de implicare a angajaților în planificarea urbană integrată în contextul regional.
Întrunirea de astăzi a fost o platformă deschisă și interactivă de schimb de cunoștințe și practici în domeniul dezvoltării regionale pentru consolidarea capacităților actorilor regionali în planificare urbană integrată, atragerea investițiilor și promovarea inovațiilor în Regiunea de Dezvoltare Centru.
De asemenea, participanții au avut o excelentă oportunitate de a stabili parteneriate pentru cooperare la nivel intermunicipal, regional și transfrontalier.
Forumul internațional „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional” a fost organizat în cadrul proiectului moldo-slovac „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional". Obiectivul proiectului este axat pe dezvoltarea capacităţilor oraşelor din Regiunea de Dezvoltarea Centru în planificare urbană integrată, a rolurilor oraşelor în dezvoltarea regională, precum şi pe împărtăşirea experienţelor şi bunelor practici între oraşe similare.
Proiectului moldo-slovac „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional" a demarat la începutul anului 2015. Activităţile proiectului sunt grupate în 2 părți. Prima parte prevede transferul de experienţă Slovac și dezvoltare de parteneriate prin organizarea Forumului de astăzi. Anterior, in cadrul aceluiași proiect o delegație formată din 12 primari din RDC, reprezentanți ai Ministeruui Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ADR Centru, Nord și Sud, au participat la o vizită de studiu în Slovacia.
Cea de-a doua parte va fi analiza de „stat-of-the-art" și planificare / sprijinirea în continuare a dezvoltării prin desfăşurarea unui studiu analitic privind potenţialul regiunii Centru, identificarea polilor de creștere și prezentarea vizuală a rezultatelor sub forma unei hărţi electronice interactive. În final vor fi dezvoltate 12 concepte de proiect pentru 12 orașe din regiunea Centru cu sprijinul experţilor slovaci.
FOTOGRAFII: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.687355338031823.1073741933.111063225661040&type=3&uploaded=5
Proiectul este finanţat în cadrul Programului Oficial de Asistenţă pentru Dezvoltare al Republicii Slovace şi este planificat pentru perioada ianuarie 2015 - aprilie 2016.
Amintim că în componența Regiunii Centru sînt raioanele: Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti și Ungheni.