Nume
Parola
Vizualizări: 3183
La Spitalul raional din Orhei au inceput lucrările în cadrul etapei II a proiectului de creștere a eficienței energetice
6 August 2015 — Ieri, 05 august 2015, Agenția de dezvoltare regională Centru a organizat o ședință de inițiere a lucrărilor în cadrul etapei II a proiectului de eficiență energetică de la Spitalul raional Orhei. La întrunire au participat reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ADR Centru, Consiliului raional Orhei, Spitalului raional Orhei, proiectantul, responsabilul tehnic, managerul de proiect și antreprenorii responsabili de executarea lucrărilor.

Amintim că implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice la spitalul regional Orhei" a început încă în anul 2012. Obiectivul general al acestuia fiind sporirea eficienței energetice a spitalului. Prima etapă în cadrul acestui proiect de dezvoltare regională a fost finalizată în primăvara anului 2015. Astfel, cei prezenți la întrunirea de astăzi au decis ca de astăzi, 06 august să fie inițiate lucrările în cadrul etapei II a proiectului susmenționat.

Proiectul-pilot "Creșterea eficienței energetice a spitalului regional Orhei" este implementat de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar suma investițiilor în măsurile de eficiență energetică au fost de 6278,30 mii lei pentru etapa I și 10657,80 mii lei preconizați pentru realizarea etapei II în cadrul proiectului.

Proiectul "Creșterea eficienței energetice a Spitalului Regional Orhei" a fost numit Cel mai bun proiect în Eficiența Energetică în sectorul public pentru anul 2012. Graţie proiectelor implementate în ultimii ani, spitalul raional din Orhei a reuşit să devină un model de eficienţă energetică. Dincolo de faptul că se fac economii substanțiale spitalul a devenit mai atractiv pentru pacienţii din alte raioane. Deşi spitalul este numit raional, impactul proiectului este unul regional. Instituţia medicală este considerată un model de management energetic şi reuşeşte să atragă pacienţi din alte trei raioane vecine: Şoldăneşti, Rezina şi Teleneşti.