Vizualizări: 3394
Complexul turistic „Manuc-Bey" din orașul Hîncești prinde viață
Hîncești, 27 Mai 2015 — Astăzi s-a desfășurat ședința comisiei de recepție la terminarea lucrărilor la obiectivele Casa Ioniță Iamandi și Casa Vechilului, din cadrul primei etape a proiectului regional „Deschiderea traseului turistic (Vama Veche Lăpușna) prin restaurarea obiectelor de patrimoniu istoric, Conacul „Manuc-Bey" din or. Hîncești, Locația geto-dacică din s. Stolniceni". Valoarea lucrărilor contractate constituie 7 793 418,32 lei.
Pînă la momentul actual au fost desfășurate lucrări de reconstrucție a Casei Ioniță Iamandi și Casei Vechilului, fiind prevăzută și restaurarea trecerilor subterane de la Conacul Manuc-Bey și amenajarea acestora cu expoziții.
Membrii comisiei de receție s-au întrunit pentru a verifica calitatea execuției lucrărilor efectuate. Astfel, cei prezenți au constatat că lucrările au fost executate conform prevederilor contractuale. Pentru finalizarea obiectivelor urmează inițierea procedurii de contractare pentru etapa II. Pentru aceasta din Fondul Național de Dezvoltare Regională sînt prevăzute lucrări de reconstrucție la obiectivele Turnul de pază și Edificiul grajdului, unde vor fi amenajate ateliere meșteșugărești.
La finalizarea proiectului se preconizează a fi amenajate cele 10 ha de teritoriu a Complexului „Manuc-Bey", 2 ha de teritoriu a Locației geto-dacice din s. Stolniceni, dar și construcția a 2,0 km de drum de acces spre Locația geto-dacică din s. Stolniceni.
Proiectul are drept scop reabilitarea și amenajarea Complexului „Manuc-Bey" din or. Hîncești, amenajarea Cetății geto-dacice din satul Stolniceni și includerea în circuitul turistic al Republicii Moldova.
Detalii și fotografii găsiți accesînd site-ul oficial al ADR Centru: www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33