Nume
Parola
Vizualizări: 2868
Consiliul Regional pentru Dezvoltare Centru are o nouă conducere
Ialoveni, 31 Martie 2015 — Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru(CRD Centru) s-au întrunit în cadrul primei ședințe ordinare din acest an.

În deschiderea ședinței, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, a declarat că MDRC este unul dintre cele mai transparente ministere, sursele din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) sînt utilizate conform destinației și împreună vom continua să realizăm proiecte importante în Regiunea Centru pentru a spori calitatea vieții și condițiile de trai pentru locuitorii regiunii. ”Mi-am propus, în calitate de ministru împreună cu echipa de la minister să solicităm ca Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) să fie suplinit măcar pînă la 3% din bugetul de stat, actualmente acesta fiin doar de 1%. Această creștere este necesară pentru ca să putem face față problemelor din toată țara.”, a subliniat domnul ministru.

Astăzi, membrii consiliului au votat la propunerea dlui ministru, Vasile Bîtca, noua conducere a CRD Centru. Astfel, Lilian Popescu, președintele r-nlui Ialoveni a fost desemnat președinte, iar Burca Boris, președinte al r-nului Telenești , a fost desemnat vicepreședinte al CRD Centru. Anterior funcția de președinte a fost ocupată de Grigore Cobzac, actualmente deputat în Parlamentul RM, iar funcția de vicepreședinte a CRD Centru de Vasile Bîtca, actualul Ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Tudor Meșina, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) a prezentat în cadrul ședinței d astăzi raportul cu privire la activitatea agențieipe parcursul anului 2014.

De asemenea, membrii CRD Centru au aprobat Programul Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumurilor Regionale şi Locale pentru RDC. Experții oferiți de GIZ au prezentat metodologia de identificare a conceptelor de proiecte posibile în domeniul DRL pentru RDC.

Tot în cadrul primei ședințe a CRD Centru din anul curent specialiștii agenției au prezentat o informație cu privire la implementarea proiectului moldo-slovac „Dezvoltarea capacităţilor oraşelor privind planificarea urbană integrată în context regional".

Toate proiectele de decizie incluse în ordinea de zi a ședinței au fost aprobate de către Membrii consiliului.

La întrunirea de astăzi au participat 42 din 51 de membri ai CRD Centru, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), ai ADR Centru, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei precum și experți oferiți de GIZ.