Nume
Parola
Vizualizări: 2643
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a participat astăzi la lansarea Sistemului Informaţional Electronic al Camerei de Licenţiere /SIECL/ din Republica Moldova
Chişinău, 15 Ianuarie 2009 — Zinaida Chistruga, directorul general al Camerei de Licenţiere, a menţionat în cadrul lansării programului, că acesta constituie un pas important în modernizarea activităţii instituţiei, pentru a tehnologiza cît mai mult procedura de procesare a informaţiei şi excluderea la maxim a factorului uman în acest proces. Informaţia acumulată şi stocată în cadrul programului informaţional va oferi posibilitatea agenţilor economici pentru planificarea, iniţierea sau extinderea afacerii, mai ales prin faptul că un compartiment al programului presupune perfecţionarea „ghişeului unic” de eliberare a licenţelor. Zinaida Chistruga a exprimat mulţumiri Guvernului, care a acordat suport pentru echiparea tehnică a unei săli speciale, care va fi folosită pentru acordarea serviciilor de către operatori prin intermediul programului, şi Ambasadei SUA la Chişinău pentru suportul acordat pentru definitivarea proiectului. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în RM, Asif Chaudhry, a spus că instrumentele oferite de proiect elimină barierele birocratice pentru întreprinderile private, făcînd Guvernul să fie orientat mai mult spre servicii şi permiţînd agenţilor economici să contribuie la dezvoltarea economiei. „Schimbul de date şi documente electronice între autorităţile publice şi Camera de Licenţiere va economisi timpul şi banii agenţilor economici, iar publicarea cerinţelor pentru fiecare licenţă va oferi transparenţă şi responsabilitate”, a apreciat Asif Chaudhry. Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a remarcat importanţa lansării unui astfel de sistem informaţional, conştientizînd pe deplin rolul etapei de obţinere a diferitor autorizaţii sau licenţe în lansarea unei afaceri de succes. Zinaida Greceanîi a menţionat că informatizarea procesului de eliberare a licenţelor poate fi considerat şi ca un rezultat logic al procesului supra-numit „Ghilotina” şi a eforturilor Guvernului în implementarea acestuia. Premierul a exprimat gratitudine partenerilor de dezvoltare, în special Guvernului SUA, care prin asistenţa lor financiară şi tehnică, prin intermediul USAID, au făcut ca procesul de implementare a sistemului informaţional şi altor numeroase proiecte în cadrul reformei reglementării de stat a activităţii de antreprenoriat, să evolueze rapid şi cu un grad sporit de relevanţă pentru mediul economic din Moldova. „Crearea sistemului informaţional al Camerei de Licenţiere şi în special al „Ghişeului unic”, mai este importantă şi prin faptul că acest produs asigură mult-rîvnita colaborare dintre autorităţile publice în domeniul deservirii mediului antreprenorial”, a menţionat premierul, precizînd că „astăzi, odată cu implementarea „Ghişeului unic”, numărul mediu de documente, necesar pentru obţinerea unei licenţe, a scăzut considerabil, iar marea majoritate a acestora sînt prezentate Camerei de Licenţiere de către autorităţile publice abilitate, fără ca agentul economic să se mai adreseze acestora. La etapa actuală, doar 25 din actele aferente celor 37 de activităţi economice licenţiate, se obţin de către agenţii economici prin adresare la alte autorităţi publice, decît Camera”, a mai spus Zinaida Greceanîi. Primul ministru şi-a exprimat speranţa că şi mai departe eforturile Camerei de Licenţiere să fie concentrate asupra debirocratizării procesului de acordare a licenţelor şi diminuării costurilor lansării afacerilor. Serviciul de presă al Guvernului