Vizualizări: 5869
Pentru dreptul fiecărui copil la familie și dreptul fiecărei familii la sprijin din partea statului: o şedinţă comună a două comisii parlamentare, convocată de Vicespeakerul Liliana Palihovici
Chișinău, 20 Noiembrie 2013 — Realizarea programelor de dezinstituționalizare și a celor de educație incluzivă în Republica Moldova a fost subiectul central al şedinţei comune a Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie și Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, convocată şi prezidată, la 20 noiembrie, de Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici.
Împreună cu Vicespeakerul Legislativului, la şedinţă au participat preşedinţii celor două comisii – Vladimir Hotineanu şi Chiril Lucinschi, Viceministrul Educaţiei, Liliana Nicolaescu-Onofrei; Viceministrul Sănătăţii, Mihai Ciocanu; Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai Reprezentanţei UNICEF în Moldova.
În intervenţia din debutul şedinţei, Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, şi-a exprimat grija şi sprijinul pentru domeniul social, în special pentru politicile adresate copiilor şi familiilor.
„Motivul convocării acestei ședințe comune este de a analiza situația actuală a copiilor implicați în programe de educație incluzivă sau dezinstituționalizare şi abordarea problemei din perspectiva cooperării interinstituționale. Astfel, fiecare minister şi fiecare dintre partenerii noştri să-şi împărtășească experiențele, datele colectate și să propună modificările necesare pe care trebuie să le adoptăm ca legislatori pentru a îmbunătăți viața copii”, a afirmat Liliana Palihovici, în ziua în care în lume şi în Moldova este marcată aniversarea Convenţiei privind Drepturile Copilului.
Liliana Palihovici a mulţumit tuturor reprezentanților instituțiilor care au participat la această ședință pentru deschidere și cooperare, exprimându-şi speranţa că discuția „nu se va încheia aici, ci va genera un proces durabil, pentru a identifica cele mai bune soluții, inclusiv legislative, dar în special mecanisme de punere în practică și verificare a conformității, deoarece există probleme şi la acest capitol”.
În cadrul şedinţei comune a celor două comisii parlamentare, la care au participat şi reprezentanţi ai ministerelor, societăţii civile şi partenerilor de dezvoltare a fost lansată campania „Deschidem ușile pentru copiii Europei”. Campania este promovată de Parlamentul Europei şi cuprinde 12 ţări, inclusiv Republica Moldova: Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Serbia, Ucraina şi Ungaria. Campania promovează dreptul fiecărui copil la familie și dreptul fiecărei familii la sprijin din partea statului pentru a-și crește și educa copii acasă – în familie.
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreşedintei Parlamentului

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33