Vizualizări: 4712
Autorităţile RM explorează noul concept al programelor de cooperare UE pentru 2014-2020
15 August 2013 — În perioada 13-14 august 2013, membrii grupului de lucru pentru elaborarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională pentru 2014-2020 au participat la un atelier dedicat mecanismului de funcționare și oportunităților oferite în cadrul Instrumentului European de Vecinătate.
Evenimentul a fost organizat de Cancelaria de Stat, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor (MDRC), cu sprijinul proiectului "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Atelierul a pus accent pe programele de cooperare transfrontalieră și specificul acestora în noua etapă de programare, 2014-2020. Totodată, au fost explicate cerinţele de management şi control al proiectelor de cooperare, precum şi exigenţele unui audit extern.
Evenimentul a fost moderat de catre experţi naţionali şi cei din cadrul proiectului Comisiei Europene INTERACT CBC.
„Informația prezentată în cadrul acestui atelier de lucru va contribui substanțial atât la instituirea mecanismului naţional, cât şi asigurarea implementării eficiente a viitoarelor programe de cooperare transfrontalieră. Avem aspiraţii mari în acest sens, dar şi o agendă de acţiuni concrete de a fi realizate într-o perioadă scurtă.", relatează consilierul Secretarului General al Guvernului, Eugen Furculiţă.
Din grupul de lucru pentru elaborarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională pentru perioada 2014-2020 fac parte 15 persoane, selectate din cadrul autorităţilor centrale, şi anume: Cancelaria de Stat, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Curtea de Conturi, Trezoreria de Stat. De asemenea, a fost inclus şi un reprezentant al Asociaţiei Preşedinţilor de Raioane.
În perioada 18-19 iulie 2013, 18 reprezentanţi ai Agențiilor de Dezvoltare Regională, Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare, Academiei de Administrare Publică, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor au beneficiat de un atelier similar.
Prin organizarea unor astfel de evenimente, se urmăreşte creşterea capacităţilor instituțiilor implicate în procesul de management al programelor de cooperare transfrontalieră.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33