Nume
Parola
Vizualizări: 4191
Experienţa Austriei de promovare a femeilor în politică în prim-planul unor ateliere în Parlamentul Republicii Moldova
Chișinău, 17 Aprilie 2013 — Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a organizat un workshop cu participarea deputatei în Parlamentul Austriei, Petra Bayr, axat pe bunele practici în promovarea femeilor în spaţiul politic. Deputata austriacă a fost, de asemenea, invitatul special al atelierului de lucru „Dimensiunea de gen în politică”, desfăşurat în aceeaşi zi la Chişinău.

Workshop-ul consacrat bunelor practici europene în domeniul promovării femeilor, moderat de deputata austriacă Petra Bayr, a fost organizat în cadrul proiectului „Susţinerea dezvoltării Parlamentului Republicii Moldova”, componenta „Promovarea egalității de gen și creșterea rolului femeii în politică”. La workshop au participat Liliana Palihovici, deputat PLDM; Valentina Stratan, deputat PD; Maria Naşu, deputat PLDM; Corina Fusu, deputat PL; Galina Balmoş, deputat comunist, Valeriu Ghileţchi, deputat PLDM; și Johan Hommes, Consilier Principal pentru Parlament în cadrul PNUD.

Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a mulţumit dnei Bayr pentru vizita la Chişinău şi pentru experienţa împărtăşită: „Aceste discuţii contribuie la creşterea participării femeilor în viaţa politică şi consolidarea democraţiei parlamentare”.

Deputata în Parlamentul Austriei, Petra Bayr, a abordat în intervenţiile sale trei subiecte ce ţin de implicarea femeilor în viaţa politică: bugetarea sensibilă la gen, experienţa austriacă în promovarea femeilor pentru accederea în poziţii de decizie prin intermediul cotelor de participare şi experienţa Austriei în promovarea integrării în Uniunea Europeană prin prisma dimensiunii de gen.

Petra Bayr a menţionat că „rezultatele pe care le-a obţinut societatea austriacă în promovarea egalităţii de gen sunt pe potriva eforturilor depuse într-o perioadă lungă de timp”. Deputata a vorbit despre activitatea ei de politician și lider și a prezentat experiența austriacă în procesul de integrare în Uniunea Europeană și despre rolul Parlamentului în acest proces.

În aceeaşi zi, la Chişinău, a fost organizat atelierul de lucru „Dimensiunea de gen în politică”, având-o ca invitat special pe Petra Bayr, deputat în Parlamentul Austriei. Evenimentul a fost organizat cu suportul Programului PNUD „Îmbunătăţirea democraţiei în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, finanţat de Guvernul Suediei şi Guvernul Danemarcei, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare in Moldova (PNUD).

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova