Vizualizări: 4642
Sesiuni de informare și consultare în contextul celui de-al II-lea Apel de Propuneri de Proiecte
Ialoveni, 14 Iunie 2012 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru a desfășurat pe parcursul a trei zile ședințe de consultanță privind elaborarea și completarea cererilor de finanțate, în cadrul celei de-a doua etape a APP II. Scopul sesiunilor a fost de a instrui și oferi consultații aplicanților la Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), ale căror note conceptuale, depuse în ETAPA ÎNTÎI a APP II, au acumulat 24 de puncte şi au trecut în ETAPA DOI a APP II.
În cadrul sesiunilor de informare Eduard UNGUREANU, șeful secție Managementul proiectelor, a adus la cunoștința participanților procedura de completare și prezentare a cererii de finanțare și a documentelor-suport ce vor fi depuse odată cu cererea de finanțare conform ”Instrucțiunii pentru utilizatori privind înaintarea propunerilor de proiecte pentru finanțare din FNDR” (decizia nr. 4/12 din 23.02.2012). Ghenadie SCOBIOALĂ, consultant GIZ s-a referit la criteriile și grilele de evaluare a cererilor de finanțare.
Participanții la sesiuni au avut posibilitatea să discute și cu experții din domeniile aprovizionare cu apă și canalizare, deșeuri menajere solide, drumuri, economie și atractivitate turistică, prezenți la sesiuni: Elena BLĂNUȚĂ, șef adjunct direcţia parteneriat public-privat, Andrei CUCULESCU , expert Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Victor CIOBANU, șef serviciu analiză, monitorizare și evaluare a politicilor, Agenția Turismului, Pavel PANUȘ, expert GIZ și Victor BUFTEAC, consultant GIZ.
Sesiunile de informare au fost organzate în colaborare cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Amintim că Etapa II constă în elaborarea și depunerea cererilor complete de finanțare în rezultatul notelor conceptuale selectate și aprobate de Consiliul Regional pentu Dezvoltare Centru. Potrivit regulamentului APP II, cererile complete de finanțare vor fi depuse în termen de 60 de zile calendaristice de la data publicării oficiale a listei notelor conceptuale de proiecte aprobate de consiliile regionale pentru dezvoltare. Termenul limită - 19 iulie 2012, ora 16:00.

Autor: Agentia de Dezvoltare Regionala Centru
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33