Nume
Parola
Vizualizări: 2302
Universităţile vor stabili propria metodologie pentru concursul de admitere în sesiunea 2012
Chişinău, 29 Mai 2012 — Începînd din acest an, admiterea în învăţămîntul superior, de stat şi privat, se va efectua în baza metodologiilor proprii de concurs, stabilite de fiecare universitate în parte, cu respectarea prevederilor legislaţiei şi a “Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la studii superioare de licenţă în instituţiile de învăţămînt superior din RM”. Este una din modificările la regulamentul menţionat, aprobate în cadrul ultimei şedinţe a Colegiului Ministerului Educaţiei.

În aceeași ordine de idei, regulamentul mai prevede ca metodologia de concurs să fie stabilită prin decizia Senatului instituţiei de învăţămînt superior. Iar metodologia de concurs aprobată (examene, formule de concurs, probe de aptitudini etc.) se va face public conform prevederilor legale în vigoare. Informaţia va fi afişată la sediul instituţiei de învăţămînt superior şi prin publicare pe pagina proprie web, cu cel puţin 45 de zile pînă la demararea concursului de admitere.

De asemenea, instituţiile de învăţămînt superior au obligaţia să restituie, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unor taxe, actele candidaţilor, care nu au fost înmatriculaţi sau ale celor care renunţă la locul obţinut prin admitere, după afişarea rezultatelor finale.

Totodată, un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la buget o singură dată, pentru fiecare din cele 2 cicluri de studii universitare.

În cadrul şedinţei Colegiului Ministerului Educaţiei s-a discutat şi despre termenele de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în învățămîntul superior. Candidaţii vor depune cererile de participare la concursul de admitere în perioada 16 – 31 iulie 2012; rezultatele admiterii vor fi anunţate pînă la 3 august 2012. Concursul repetat pentru locurile neacoperite, se va desfăşura în perioada 04 – 08 august 2012, iar rezultatele concursului repetat vor fi anunţate pînă la 10 august , 2012.

În anul curent, potrivit practicii anilor trecuţi, se menţine cota de 15 la sută din numărul total de locuri prevăzute în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară, pentru anumite categorii defavorizate de candidaţi, inclusiv: copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijirea părinţilor; copiii invalizi de gradele I şi II; copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale; copiii ai căror ambii părinţi sînt invalizi; absolvenţii şcolilor din localităţile de est ale republicii şi din mun. Bender, care au studiat conform programelor de învăţămînt aprobate de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova; copiii din familiile cu 4 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere; copiii ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii RM, în războiul din Afganistan, la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, la operaţiunile post-conflict din Irak; copiii romilor; tinerii care au îndeplinit serviciul militar în termen .

În categoria candidaţilor care beneficiază de prioritate la înmatriculare la specialităţile domeniului Ştiinţe ale educaţiei sînt incluşi copii din familii de pedagogi (ambii părinţi pedagogi sau unul, în cazul candidaţilor din familii monoparentale).