Nume
Parola
Vizualizări: 2304
Sesiunea de examene 2012, o prioritate a Ministerului Educaţiei
Chişinău, 25 Aprilie 2012 — Agenţia de Evaluare şi Examinare (AEE) a organizat şi desfăşurat, astăzi, 25 aprilie, o şedinţă de formare a şefilor Direcţiilor Generale Raionale/Municipale Învăţămînt, Tineret şi Sport, cu referire la desfăşurarea eficientă a sesiunii de examinare 2012.

Scopul întrunirii a vizat sensibilitzarea factorilor antrenaţi în organizarea şi desfăşurarea evaluărilor finale în clasa IV-a şi a examenelor de absolvire a gimnaziului şi liceului, a menţionat Adrian Ghicov, directorul AEE. S-au formulat priorităţi, sugestii despre instituirea centrelor de bacalaureat, despre formarea comisiilor raionale/municipale de examene şi a comisiilor republicane de evaluare.

Un subiect aparte a constituit utilizarea camerelor video în cadrul scrierii, de către absolvenţi, a examenelor de bacalaureat. Aici, directorul AEE, a insistat pe faptul că Ministerul Educaţiei, AEE nu va aplica în sesiunea 2012 monitorizarea în regim video a examenelor. Acest lucru se va întîmpla doar în instituţiile în care administraţia, părinţii şi elevii vor fi de acord. În acest sens, administraţia instituţiilor va înainta un demers scris către Comisia Naţională de Examene, cu anexarea procesului-verbal de confirmare a acordului tuturor părţilor implicate.

În context, cei prezenţi la şedinţă au fost atenţionaţi asupra faptului că, în sistemul educaţional din RM, cheltuielile pentru organizarea examenelor de absolvire sunt asigurate din bugetul de stat. Prin urmare, este interzisă colectarea şi favorizarea acţiunilor de colectare a fondurilor materiale sau băneşti de la orice persoană fizică sau juridică, în legătură cu susţinerea examenelor.

La finele şedinţei, responsabilii din raioane au ridicat materialele de examinare, în baza cărora va fi organizată testarea naţională în cl. IV-a, începînd cu data de 27 aprilie curent.

Precizăm faptul că, în sesiunea curentă, vor susţine evaluările finale la absolvirea treptei primare 32.734 elevi.