Vizualizări: 2072
Ministerul Educaţiei a semnat Convenţia de Parteneriat cu AEDE
Chişinău, 6 Aprilie 2012 — Ministerul Educaţiei şi Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice din Republica Moldova /AEDERM/ au semnat joi, 5 aprilie curent, convenţia de parteneriat cu Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice /AEDE/. Din partea Ministerului Educaţiei, documentul a fost semnat de Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, şi preşedintele AEDERM, Mihail Teşcu, iar AEDE a fost reprezentată de Silvano Marseglia, Preşedinte al Asociaţiei.
La ceremonia de semnare, Ministrul Mihail Şleahtiţchi, a menţionat că prezenta convenţie va crea un cadru comun pentru dezvoltarea unei serii de activități în scopul:
- promovării programelor bilaterale şi multilaterale de formare continuă a cadrelor didactice;
-organizării cursurilor de formare pentru pedagogi în străinătate;
-creşterii mobilităţii cadrelor didactice în scopul dezvoltării competenţelor profesionale;
-schimbului de experienţă şi bunelor practici în domeniul educaţiei;
-promovării schimbului de idei şi informaţiilor bazate pe noile tehnologii informaționale;
-susţinerii dialogului multicultural şi a multilingvismului;
-promovării iniţiativelor, care vizează dezvoltarea cetăţeniei europene active și a diversității culturale în contextul valorilor europene.
Ministerul Educaţiei apreciază toate aceste acțiuni drept un suport substanțial în promovarea politicilor naționale de integrare a sistemului educațional național în cel european.
Tatiana Potîng, Viceministru al Educaţiei, şi-a exprimat încrederea că, avînd în calitate de parteneri Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice, vom reuși să transpunem în practica educațională a Republicii Moldova obiectivele, standardele și strategiile educației europene, în special, cele ce țin de asigurarea dezvoltării profesionale a formatorilor şi a profesorilor pe tot parcursul vieţii, precum și dezvoltarea competenţelor-cheie într-o societate bazată pe cunoaştere.
Ne bucură faptul că beneficiarii acestei Convenții sunt atît cadre didactice din învăţămîntul public şi privat, dar și directori, inspectori şcolari, precum și reprezentanţi ai comunităţii educaționale, implicaţi în promovarea unei educaţii de calitate, a spus Tatiana Potîng.
La rîndul său, Silvano Marseglia, preşedinte al AEDE, a afirmat că este o onoare pentru asociaţie să stabilească o colaborare cu partenerii din Republica Moldova, în beneficiul sistemului educaţional comun european.
Convenţia de parteneriat prevede promovarea programelor bilaterale şi multilaterale de formare continuă a cadrelor didactice şi a cursurilor de formare în străinătate, în cadrul diverselor programe educaţionale europene, pentru sporirea mobilităţii cadrelor didactice. De asemenea, vor fi derulate acţiuni comune de formare continuă pentru profesori, schimb de experienţă şi bune practici în domeniul educaţiei, în raport cu domeniile educaţionale de interes comun, în cadrul unor proiecte europene. Vor fi promovate experienţe privind utilizarea noilor tehnologii şi sisteme multimedia de comunicare pentru promovarea dialogului multicultural şi a multilingvismului ş.a.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33