Nume
Parola
Vizualizări: 2497
CREATIVITATE ŞI CIVISM LA LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU CEL BUN”, BENDER
Chişinău, 3 Martie 2012 — La data de 1 martie curent, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender a găzduit seminarul republican instructiv-metodic cu managerii instituțiilor de învățămînt din partea stîngă a Nistrului, inclusiv or. Bender, care a avut următoarea temă: Valorificarea potențialului creativ al elevilor în învățarea de zi cu zi.
Prin această activitate, Ministerul Educaţiei şi-a propus să familiarizeze managerii şcolari, profesorii performanţi cu strategii didactice de formare/ dezvoltare a potenţialului creativ al elevilor în învățarea de zi cu zi, spre realizarea eficientă a demersului educaţional în instituţiile de învățămînt preuniversitar din Republica Moldova.
Seminarul, prin training şi ore publice, susţinute măiestrit de către cadrele didactice din Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, Bender, a scos în profil experienţa întregului corp didactic al instituţiei cu referire la aplicarea metodelor de stimulare a creativității, în raport cu propriul progres de înţelegere a curriculumului axat pe competenţe, a standardelor de eficienţă a învăţării disciplinelor școlare în gimnaziu şi liceu.
Prezenţi la întrunire, reprezentanţii Direcţiei generale învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general a Ministerului Educaţiei, ai Agenţiei de Evaluare şi Examinare şi reprezentanţii misiunii OSCE din Republica Moldova au apreciat înalt modul reuşit de administrare a instituţiei şi vocaţia cadrelor didactice pentru un proces didactic interactiv, eficient şi echitabil.
Activitate extrașcolară „Drumul fiinţării noastre”, susţinută convingător şi emoţionant de către elevii acestei instituţii de învăţămînt a pus în valoare talentul acestora şi reuşita educaţiei lingvistice, literare, istorice prin care elevii sînt orientaţi corect în procesul de formare a lor ca oameni, cu simţul responsabilităţii şi al civismului autentic.