Nume
Parola
Vizualizări: 2206
Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a efectuat o vizită de lucru în raionul Sîngerei
Chişinău, 23 Februarie 2012 — Este foarte important ca între şcoală, sectorul asociativ, familie şi societate să domine o conlucrare armonioasă, ce ar fi în beneficiul copilului, a declarat ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi în cadrul întîlnirii cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale din raionul Sângerei, cu managerii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din oraşul Sângerei, ce a avut loc la 21 februarie curent.

În opinia domniei sale, un imperativ al timpului este revitalizarea sistemului învăţământului. De la regimul anterior, am preluat o „moştenire” tristă: în 230 de localităţi nu există grădiniţe. Ţinând cont de faptul că la baza sistemului educaţional se află învăţământul preşcolar, în primul rând, se impune necesitatea fortificării instituţiilor de învăţământ preşcolar existente şi redeschiderea altor noi, inclusiv a 50 de centre comunitare.

Adoptarea Codului educaţiei va aduce în învăţământ spiritul concurenţei care, la rândul său, va contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor de instruire prestate. În acest sens, va fi creată o agenţie guvernamentală de asigurare a calităţii în învăţământ.

Dl ministru a specificat că va fi promovat învăţământului dual, prin antrenarea masivă a agenţilor economici, creîndu-se astfel condiţiile necesare eficientizării procesului de instruire a viitorilor specialişti.

Asigurarea unui învăţământ de calitate prevede şi completarea fondurilor bibliotecilor şcolare cu manuale de calitate. În viitorul apropiat, se prevede o donaţie importantă de carte de la partenerii din România.

Agenda de lucru a dlui Şleahtiţchi a inclus şi întâlnirea cu tinerii specialişti din şcolile raionului. Pedagogii începători au dorit să afle care este perspectiva reformei învăţământului din Moldova.

În context, ministrul educaţiei a specificat că acţiunile reformei sînt axate pe reconfigurarea reţelei instituţionale în strictă conformitate cu numărul copiilor. Reuşita reformei depinde de profesionalismul şi consistenţa deontologică a tinerilor specialişti. Între pedagogii cu o vechime de muncă mare, cu o bogată experienţă în domeniu, şi tinerii pedagogi trebuie să existe o conlucrare productivă.

În cadrul vizitei în raionul Sângerei, dl Şleahtiţchi împreună cu Viorel Bologan, mare maestru la şah, a participat la inaugurarea clasei de şah în Liceul Teoretic „D. Cantemir”. De asemenea, domnia sa a vizitat LT „Mihai Eminescu” din Sângerei, Centrul de instruire profesională din satul Grigorăuca, a luat act de gradul de dotare a instituţiilor nominalizate. A avut o întâlnire cu părinţii din Heciul Vechi. Tema discuţiei a fost perspectiva instituţiei de învăţământ din localitate.