Nume
Parola
Vizualizări: 2209
Conducerea Ministerului Educaţiei a avut o întrevedere cu reprezentanţii Internaţionalei Educaţiei
Chişinău, 8 Februarie 2012 — În cadrul întrevederii cu reprezentanţii Internaţionalei Educaţiei, Ministrul Educaţiei, Mihail ŞLEAHTIŢCHI, a vorbit despre condiţiile sociale ale angajaţilor din domeniul învăţământului. Ministrul Educaţiei a salutat colaborarea eficientă dintre Minister şi Sindicatele de ramură. El a menţionat că în 2011 a fost majorat salariul profesorilor şi a personalului auxiliar din învăţământ. De asemenea, înalţilor oaspeţi le-a fost oferită o viziune de ansamblu asupra stării actuale şi perspectivele de dezvoltare ale sistemului educaţional din Republica Moldova.

Agnes BREDA, reprezentant al Internaţionalei Educaţiei, a salutat iniţiativele Ministerului şi modul în care este realizată reforma în învăţământ, deoarece acestea, conform spuselor ei, „au ca scop realizarea unui proces educaţional de calitate, dar şi crearea condiţiilor de activitate eficientă şi confort social pentru cadrelor didactice”. Ea a mai menţionat că în Franţa, dar şi în mai multe ţări ale lumii, recentralizarea grupurilor şcolare a dus la o mai mare eficienţă în domeniu.

Viceministra educaţiei, Loretta HANDRABURA, a vorbit despre importanţa identificării formulelor eficiente de colaborare dintre autorităţile locale, pe de o parte, şi autorităţile centrale şi sindicatele, pe de altă parte, pentru asigurarea calităţii procesului educativ, a condiţiilor adecvate de muncă pentru angajaţii din sector şi instituirea culturii protecţiei sociale.

Între Ministerul Educaţiei şi Sindicatele de ramură există încheiată o Convenţie care are ca scop protecţia cadrelor didactice, iar o comisie specială studiază condiţiile de muncă a profesorilor şi identifică pârghii pentru ameliorarea condiţiilor de trai şi activitate a acestora, a menţionat Dumitru IVANOV , preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei.
Participanţii la discuţie au vorbit despre importanţa colaborării dintre Ministerul Educaţiei şi organizaţiile sindicale de profil.

Internaţionala Educaţiei este o formaţiune sindicală internaţională, care include 167 de organizaţii sindicale, inclusiv şi din Republica Moldova şi numără peste 30 mln de membri din majoritatea ţărilor lumii.