Vizualizări: 2437
Edineț: A șasea sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”
Edineț, 20 Octombrie 2011 — Un program de instruire pentru autoritățile publice locale de nivelul I și II din nordul Moldovei, similar celui petrecut ieri, 19 octombrie, la Bălți, a început azi, 20 octombrie, la Edineț. Este vorba despre Programul de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE", desfășurat în cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Dezvoltare Regională şi Cooperare Transfrontalieră în Republica Moldova".
Programul de instruire este organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) cu suportul financiar oferit de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi realizat de către experţii Centrului Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălţi.
La eveniment participă reprezentanţi ai Autorităţilor Publice Locale de nivelul I si II din nordul Republicii Moldova, precum și angajați ai ADR Nord. Ghidați de experții CONTACT-Bălți, participanții, grupați în echipe, au identificat idei de proiect și au analizat aspecte specifice ale proiectelor identificate.
Obiectivele sesiunii a șasea a Programului sînt:
1. Sporirea cunoştinţelor şi abilităţilor participanţilor privind elaborarea bugetului proiectului, structura parteneriatului, monitorizarea şi evaluarea proiectului;
2. Informarea participanţilor privind greşelile care trebuie evitate în procesul de elaborare a cererii de finanţare;
3. Dezvoltarea abilităţilor participanţilor privind colaborarea în grupuri, asigurarea transferului de experienţă şi a practicilor de succes.
Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, cei care au participat la 2/3 din Programul de instruire menționat vor primi un document care să certifice participarea la Programul de instruire.
Cea de-a șasea sesiune a Programului de instruire de la Edineț se va încheia, la sfîrșitul zilei, cu o evaluare a sesiunii curente, după care se va prezenta tema următoarei sesiuni.
Menţionăm că sunt planificate 7 sesiuni ale Programului de instruire descris. Prima sesiune (19-21 aprilie a.c.), a doua sesiune (24-26 mai a.c.), a treia sesiune (21-23 iunie a.c.), a patra sesiune (19-21 iulie a.c.) și a cincea sesiune (22-23 septembrie a.c.) din Programul de instruire au avut loc la Bălți, Edineț și Soroca. Sesiunea a șasea a Programului a început miercuri, 19 octombrie, la Bălți, se desfășoară azi, 20 octombrie, la Edineț, iar mîine, 21 octombrie, la Soroca. Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, Programul de instruire va contribui la consolidarea capacităţilor organizaţiilor din Republica Moldova în domeniul dezvoltării regionale, la stabilirea de parteneriate, la identificarea şi dezvoltarea unor proiecte-cheie pentru regiune etc.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33