Vizualizări: 3836
ADR Nord organizează a cincea sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE
Bălți-Edineț-Soroca, 20 Septembrie 2011 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) va organiza, la Bălți (21 septembrie), Edineț (22 septembrie) și Soroca (23 septembrie), cea de-a cincea sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR şi UE", organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Dezvoltare Regională şi Cooperare Transfrontalieră în Republica Moldova".
Cea de-a cincea sesiune a Programului de instruire va demara marți, la Bălți, în sala de conferințe (etaj 4) a Hotelului municipal Bălți, aflat pe strada M. Sadoveanu 1. Înregistrarea participanţilor va avea loc între orele 9:00 şi 9:30.
Programul de instruire este organizat de ADR Nord cu suportul financiar oferit de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi realizat de către experţii Centrului Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălţi.
La eveniment vor fi prezenți reprezentanţi ai Autorităţilor Publice Locale de nivelul I si II din Regiunea de Nord a Republicii Moldova.
Menţionăm că sunt planificate 7 sesiuni ale Programului de instruire descris. Prima sesiune (19-21 aprilie a.c.), a doua sesiune (24-26 mai a.c.), a treia sesiune (21-23 iunie a.c) și a patra sesiunea a Programului de instruire (19-21 iulie a.c.) au avut loc la Bălți, Edineț și Soroca. Sesiunea a cincea a Programului va începe miercuri, 21 septembrie, la Bălți, și va continua la Edineț (22 septembrie) și Soroca (23 septembrie). Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, Programul de instruire va contribui la consolidarea capacităţilor organizaţiilor din Republica Moldova în domeniul dezvoltării regionale, la stabilirea de parteneriate, la identificarea şi dezvoltarea unor proiecte-cheie pentru regiune etc.
Pentru mai multe detalii, contactaţi-ne la tel. (0231) 6-19-80.
E-mail: adrnord@gmail.com; comunicare.adrnord@gmail.com.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33