Nume
Parola
Vizualizări: 4555
Competiţie internaţională între şcoli dedicată mediului înconjurător: Tinerii ecologişti din Republica Moldova sunt aşteptaţi să se înscrie
Chişinău, 5 Septembrie 2011 — Până la 10 septembrie 2011, elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, împreună cu colegii lor se pot înscrie la competiţia internaţională „Şcoli europene pentru o planetă vie“, o iniţiativă WWF , împreună cu Fundaţia ERSTE. Elevi provenind din 11 ţări europene sunt invitaţi să realizeze proiecte dedicate conservării naturii având ca teme „Amprenta ecologică” şi „Râuri sănătoase”. Cele mai creative idei vor fi alese în cadrul evenimentului de închidere ce va avea loc în luna iunie 2012 în România. Clasele de elevi câştigătoare vor fi premiate cu o tabără de o săptămână în mijlocul naturii în România.

“Prin intermediul concursului ‘Şcoli europene pentru o planetă vie“ ne dorim să le oferim elevilor posibilitatea să devină activi în mediul lor înconjurător şi să-şi contureze viitorul”, a declarat Barbara Tauscher, lider al programului de educaţie ecologică al WWF Austria. “Principalul obiectiv al programului este ca elevii să se bucure de natură şi să întâlnească persoane cu acelaşi mod de a gândi şi aceleaşi preocupări. Astfel, pe termen lung vrem să creăm o reţea internaţională de tineri activi în conservarea naturii. ”

Competiţia între şcoli dedicată mediului înconjurător începe cu o academie elev-profesor de o săptămână în Austria. Prin workshop-uri şi activităţi outdoor, eco-pedagogii WWF şi experţi în conservarea naturii îi vor introduce pe elevi şi pe profesorii lor în cadrul tematic al proiectelor lor, “Amprenta ecologică - Efectele globale ale consumului”, “Dunărea - Linia vieţii Europei” şi “Cetăţenie activă - Fii activ şi motivează-i pe ceilalţi“. Managementul de proiect, teambuilding-ul şi relaţiile publice vor face parte de asemenea din proiect. Până la sfârşitul anului şcolar elevii vor avea timp să realizele şi să implementeze propriile proiecte de conservare a naturii. Ideile care stau la baza proiectelor şi punerea lor în aplicare depind strict de creativitatea elevilor. Activităţile pot varia de la spectacole de teatru în stradă şi expoziţii la publicarea de ziare şi elaborarea de planuri de acţiune pentru şcoli.

Evoluţia proiectelor poate fi urmărită prin intermediul unui blog accesibil publicului larg: http://schools.foralivingplanet.eu . Aici, echipele din şcoli ţin jurnale de proiect, postează fotografii şi filmuleţe şi au oportunitatea să îşi împărtăşească experienţele.

În iunie 2012 elevii şi profesorii se vor întâlni din nou în România pentru evenimentul de inchidere al competiţiei. Acolo vor fi prezentate proiectele de conservare a naturii, elevii şi profesorii vor împărtăşi experienţe si vor fi alese cele mai bune 4 proiecte. Clasele câştigătoare vor fi premiate cu o tabără pentru tineri într- un parc naţional din România în toamna anului 2012.

Participarea la competitia “Şcoli europene pentru o planetă vie“ este gratuită. În plus, clasele participante primesc sprijin financiar pentru implementarea proiectelor lor de conservare a naturii. Limba folosită în cadrul academiei, documentaţiei de proiect şi evenimentului de închidere este limba engleză.

Şcolile şi liceele din Republica Moldova sunt invitate să se înscrie în competiţia 2011-2012, prin trimiterea, până pe 10 septembrie, a unei scrisori de motivaţie şi a unui formular ce poate fi descărcat de pe blogul proiectului: http://schools.foralivingplanet.eu


Contact:
Fundaţia ERSTE Foundation, Departamentul Comunicare:
Andreea Gurau – Tel. +43 50100 619614, E-mail: andreea.gurau@erstestiftung.org

Graffiti PR
Mariana Oprea – Tel. 0730 202 354, E-mail: mariana.oprea@graffitipr.ro

Tudor Stefan, Coordonator PR in Moldova, tustefan@gmail.com, mob. 069143488

* * * * *

Despre WWF
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Fundaţia ERSTE
În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste oesterreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii Austriacă. În prezent, Fundaţia ERSTE deţine 25,3% din capitalul social al Grupului Erste. Fundaţia investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Austria şi Europa Centrală şi de Sud- Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recenta a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a 3 programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa.