Vizualizări: 1554
A patra sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”, în Regiunea de Nord
Bălți, 19 Iulie 2011 — Cea de-a patra sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE", desfășurat în cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Dezvoltare Regională şi Cooperare Transfrontalieră în Republica Moldova", a început marți, 19 iulie a.c., la Bălți.
Programul de instruire este organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) cu suportul financiar oferit de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi realizat de către experţii Centrului Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălţi.
Prezent la deschiderea celei de-a patra sesiuni a Programului, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a vorbit despre importanța desfășurării, în Regiunea de Nord, a unui astfel de program de instruire. „Fiind aici deja a patra oară, vreau să vă spun că mă simt foartea confortabil, pentru că toate persoanele implicate găsesc util Programul de instruire. Asta înseamnă că o să avem și produse", a menționat directorul ADR Nord.
La eveniment participă reprezentanţi ai Autorităţilor Publice Locale de nivelul I si II din nordul Republicii Moldova, precum și angajați ai ADR Nord. Ghidați de experții CONTACT-Bălți, participanții, grupați în echipe, au identificat idei de proiect și au analizat aspecte specifice ale proiectelor identificate.
Obiectivele sesiunii a patra au Programului sînt:
1. Sporirea cunoştinţelor și abilităților participanţilor privind descrierea rezultatelor și impactului proiectului, elaborarea Matricei Cadrul Logic.
2. Asigurarea transferului de experiență și a practicilor de succes de către participanții la Programul de instruire.
Cea de-a patra sesiune a Programului de instruire de la Bălți se va încheia, la sfîrșitul zilei, cu o evaluare a sesiunii curente, după care se va prezenta tema următoarei sesiuni.
Menţionăm că sunt planificate 7 sesiuni ale Programului de instruire descris. Prima sesiune (19-21 aprilie a.c.), a doua sesiune (24-26 mai a.c.) și a treia sesiune a Programului de instruire (21-23 iunie a.c) au avut loc la Bălți, Edineț și Soroca. Sesiunea a patra a Programului a început marți, 19 iulie, la Bălți, și va continua la Edineț (20 iulie) și Soroca (21 iulie). Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, Programul de instruire va contribui la consolidarea capacităţilor organizaţiilor din Republica Moldova în domeniul dezvoltării regionale, la stabilirea de parteneriate, la identificarea şi dezvoltarea unor proiecte-cheie pentru regiune etc. / adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33