Nume
Parola
Vizualizări: 1960
Tehnici germane pentru construcţii autohtone
Chişinău, 1 Octombrie 2010 — La 1 octombrie curent, La Chişinău, 10 specialişti autohtoni în domeniul construcţiilor, 2 specialişti din România şi 1 din Bulgaria au primit certificate de absolvire a seminarului practic internaţional în domeniul construcţiilor „Reabilitarea şi întreţinerea structurii de bază a clădirilor deja existente". Training-ul s-a desfăşurat în perioada 27 septembrie - 1 octombrie curent, în atelierul de instruire al Şcolii profesionale nr. 9 din Chişinău, fiind condus de experţi germani.

În cuvântul său de salut, adresat participanţilor, Erik Aulenbacher, expert german al Camerei Meşteşugarilor din Koblenz, a menţionat: „certificatele respective demonstrează că sunteţi instruiţi iniţial şi continuu atât practic, cât şi teoretic, ceea ce este un indiciu că sunteţi într-un pas cu timpul. Cei care nu fac acest lucru rămân în urmă şi îşi pierd calificarea. Mă bucur că aţi fost activi pe parcursul întregii săptămâni şi aţi fost interesaţi de noile informaţii. Vă doresc să aplicaţi cât mai curând în practică noile abilităţi".

La rândul său, Sergiu Harea, directorul departamentului Economie al CCI a Moldovei le-a mulţumit partenerilor germani, exprimându-şi speranţa că vor mai fi organizate asemenea evenimente.

Emil Wasiliev, coordonator al proiectului Biroul Balcanic al Clasei de Mijloc, a accentuat că noile abilităţi vor ajuta participanţii şi întreprinderile lor să sporească calitatea şi gama serviciilor prestate. „Sper ca tehnicile moderne, însuşite la seminar, să fie aplicate la construcţia noilor case". Sursa citată le-a dat întâlnire la un nou training, de data aceasta în altă ţară balcanică.

Întrebată despre impresiile pe care le are, Daniela Naval, lector superior la Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea urbanism şi arhitectură, angajat al companiei Glorinal, a spus că a participat la al 3-lea seminar de acest gen, organizat de CCI a Moldovei şi, de fiecare dată, a luat un volum enorm de cunoştinţe şi practici utile, pe care le predă studenţilor de la universitate, precum şi specialiştilor de la compania în care activează. „Experţii sunt foarte buni, de aceea mai dorim să participăm la asemenea training-uri. Ne-am familiarizat cu materiale noi izolante, utilizate în Germania, etapele de termoizolare, sistemele de încălzire, tehnici de tencuială. Cunoştinţele le voi împărtăşi colegilor de pe şantierele de construcţie şi studenţilor mei. Acord nota maximă seminarului", a spus lectorul.

Seminarul practic internaţional „Reabilitarea şi întreţinerea structurii de bază a clădirilor deja existente" a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, în parteneriat cu proiectul Biroul Balcanic al Clasei de Mijloc. El a fost condus de către 3 experţi germani ai Camerei Meşteşugarilor din Koblenz: Andreas Endris, Viktor Grefenstein şi Erik Aulenbacher.

Maiştrii au abordat teme actuale precum: sisteme de încălzire, izolarea termică a clădirilor, întreţinerea clădirilor, aplicarea diverselor tehnici de tencuială, ornament, finisare.

Proiectul Biroul Balcanic al Clasei de Mijloc este finanţat de Guvernul german, în cadrul Pactului de Stabilitate în Balcani, şi are scopul de a contribui la dezvoltarea economică şi socială a ţărilor din regiune prin potenţarea parteneriatelor bilaterale cu Camera Meşteşugarilor din Koblenz. CCI şi Biroul Balcanic al Clasei de Mijloc colaborează din anul 2002, organizând în comun mai multe seminare, mese rotunde.
www.chamber.md