Vizualizări: 1636
Manageri autohtoni continuă să beneficieze de instruire în cadrul Pogramului “Moldova-Germania”
Chişinău, 9 Iulie 2010 — Un grup de 7 tineri manageri de la companiile autohtone sunt pregătiţi pentru un stagiu de instruire în Germania, care va avea loc în perioada 13 septembrie - 12 octombrie 2010. Astăzi, 7 iulie 2010, la Centrul de Formare Continuă al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei a demarat ciclul de seminare şi training-uri pentru următorul grup de tineri conducători şi întreprinzători, participanţi la Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor (MTP).
Potrivit Lolitei Nicolau, şef adjunct al Centrului de Formare Continuă al CCI a Moldovei, cei 7 participanţi la MTP reprezintă companii din municipiul Chişinău, precum şi din raioanele Străşeni şi Briceni, care activează în domeniile agricultură, comerţ, prestări servicii, publicitate etc.
„Pe parcursul lunii curente şi în luna septembrie, managerii vor lua parte la 4 training-uri specializate, elaborate de către experţii Centrului de Formare Continuă al CCI, ţinând cont de necesităţile şi specificul grupului. În cadrul cursurilor vor fi abordate teme ce ţin de relaţiile interculturale moldo-germane, tehnici de comunicare şi negociere în afaceri, tehnici eficiente de prezentare a business-ului, operaţiuni de export-import. Pregătirea prealabilă pentru stagiul în Germania îi va ajuta pe participanţi să beneficieze la maximum de oportunităţile MTP şi să îşi găsească parteneri de afaceri în această ţară", a specificat Lolita Nicolau, la deschiderea seminarului de astăzi.
Precizăm că seminarul din această săptămână este condus de expertul Centrului german pentru Migraţie Internaţională şi Dezvoltare (CIM), Sergej Korsowezki.
În perioada 13 septembrie - 12 octombrie 2010, în cadrul stagiului în Germania, managerii autohtoni vor participa la training-uri, for efectua vizite la întreprinderi şi negocieri individuale de afaceri conform intereselor.
Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor a demarat la sfârşitul anului 2008, fiind destinat tinerilor conducători de întreprinderi, top şi midle managerilor ce activează la companiile moldoveneşti cu potenţial de export, cu structuri stabile de conducere şi cu personal calificat.
Coordonatorul al proiectului în Germania este asociaţia „InWEnt", iar în Republica Moldova - Camera de Comerţ şi Industrie.
Ţara noastră este al 13-lea stat unde se desfăşoară asemenea proiecte.
Până în prezent, 52 de reprezentanţi ai întreprinderilor de la noi din ţară au beneficiat de instruire şi stagii în Germania, în cadrul MTP.
Managerii care încă nu au participat la MTP şi sunt interesaţi să preia experienţa germană se pot adresa la Centrul de Formare Continuă al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei. Cererile de participare pentru următorul grup (stagiul va avea loc în 2011) se primesc până la data de 5 septembrie 2010.
Informaţii suplimentare:
tel: (22) 23 52 94,
e-mail: training@chamber.md.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33