Nume
Parola
Vizualizări: 2583
Asociaţiile de business recomandă insistent partidelor politice să-şi ajusteze programele electorale la priorităţile Agendei Naţionale de Business 2009
26 Martie 2009 — Asociaţiile de business recomandă insistent partidelor politice din Republica Moldova să-şi ajusteze programele electorale la priorităţile conţinute în Agenda Naţională de Business 2009. Agenda Naţională de Business a fost prezentată în cadrul unui eveniment public, organizat la data de 26 martie 2009, partidelor politice înregistrate în cursa pentru alegerile parlamentare. Evenimentul a fost găzduit de către IDIS „Viitorul”. La eveniment au participat patru partide politice şi şase asociaţii de business. Reprezentanţii business-ului au intenţionat astfel să transmită un mesaj clar partidelor care vor decide asupra agendei legislative, sau chiar vor participa la formarea viitorului Guvern al Republicii Moldova, asupra problemelor care urmează a fi soluţionate, în mod prioritar, în anul 2009. Asociaţiile de business şi-au manifestat interesul de a lansa un dialog instituţional deschis pe o multitudine de probleme, cum sunt: creşterea competitivităţii economice, reducerea obstacolelor administrative şi însănătoşirea economiei naţionale. Menţionăm că, în acest moment, Agenda Naţională de Business reprezintă o platformă comună a circa 27 de asociaţii de business, întrunind peste 55% din toate asociaţiile existente în Republica Moldova. Asociaţiile de Business care au sprijinit lansarea acestui proces analizează problemele mediului de afaceri şi formulează soluţii şi politici pentru a le putea rezolva. Agenda stabileşte 5 priorităţi şi obiective de realizat în următorii 5 ani pentru dezvoltarea unui mediu de business competitiv şi atractiv: • Reducerea barierelor administrative şi asigurarea unui mediu concurenţial sănătos. • Optimizarea sistemului fiscal. • Promovarea investiţiilor străine. • Consolidarea instituţiilor de drept. • Dezvoltarea şi utilizarea eficientă a capitalului uman. Liderii asociaţilor de business, prezenţi la eveniment, i-au îndemnat pe liderii partidelor politice: „Noi am susţinut de la bun început ideea creării Agendei Naţionale de Business, ştiind că aceasta va consolida mediul de afaceri reprezentativ şi va prezenta mai argumentat problemele şi soluţiile faţă de factorii de decizie. A fost o muncă asiduă. Am inclus aceste priorităţi pe care am încercat să le promovăm de-a lungul timpului, dar, din diferite motive, nu am fost ascultaţi. Sperăm că viitorii guvernanţi vor ţine cont de doleanţele noastre, înscrise în acest document.” (Adrian Axenti, Confederaţia Naţională a Patronatelor) „Asociaţia noastră este cel mai tânăr membru al acestui Club şi susţine aceste priorităţi. […] Sub aspectul politicilor fiscale, avem mai puţine de făcut în continuare. Aparent, avem o politică fiscală adecvată cu ceea ce se întâmplă în lume. Dacă ne referim la administrarea fiscală, apar o serie de probleme pentru business. Iată de ce una din priorităţile Agendei este optimizarea acestui sistem.” (Mihail Manoli, Uniunea Asigurătorilor din Moldova) „În această Agendă se regăsesc soluţiile la problemele cu care se confruntă ramura construcţiilor, printre care poverile fiscale, formarea profesională a constructorilor. Şi baza normativă în construcţii este depăşită.” (Grigore Popa, Federaţia „Condrumat”) „În Agenda Naţională de Business am pus mare accent pe dialogul social. Dacă Guvernul mai pune preţ pe această formalitate, la nivel de Parlament, nu am avut acces la şedinţele Comisiilor. Rugăm insistent viitorii guvernanţi să ne ofere posibilitatea de a participa la aceste întruniri, să ia în consideraţie argumentele noastre, viziunea noastră.” (Eugen Daţco, Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor) „Cel mai important avantaj al Agendei Naţionale de Business este spiritul său de consolidare, în ciuda interesele uneori contradictorii de business, viziunilor diferite. Îndemn partidele politice să găsească punctele de tangenţe, să unească eforturile, atunci când vine vorba de business. Business-ul este locomotiva.” (Alexandru Slusari, Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli) „Această Agendă îi ajută pe viitorii guvernanţi să fie mai aproape de noi, de obiectivele şi necesităţile reale ale noastre. ” (Vasile Mârzenco, Federaţia Naţională a Fermierilor) Liderii partidelor politice, la rândul lor, au declarat pentru presă: „Pentru ca interesul celor din sectorul real al economiei să se regăsească în norma legală şi în implementare, urmează ca în administrarea acestor procese să fie oameni care înţeleg, care au trăit sau trăiesc cu ceea ce înseamnă activitatea în acest domeniu. […] E nevoie ca reprezentanţii business-ului să participe la actul de guvernare.” (Vlad Filat, Partidul Liberal Democrat) „Republica Moldova este împărţită în câteva segmente care nu comunică între ele. […] Nu trebuie să inventăm bicicleta, noi ne trebuie să aplicăm nişte standarde pentru asigurarea unei economii de piaţă funcţionale: cadru coerent, independenţa justiţiei, neadmiterea imixtiunii statutului în sfera business-ului privat. Guvernarea trebuie să fie receptivă la mesajele care vin din mediul de business. Noi vom studia cu mare interes această Agendă Naţională de Business.” (Oazu Nantoi, Partidul Democrat) „Eu consider că Agenda Naţională de Business e o platformă foarte bună de dialog dintre Guvern şi business, Parlament şi business, Banca Naţională a Moldovei şi business. Salut faptul că se pune accent pe capitalul uman.” (Veaceslav Afanasiev, Uniunea Centristă din Moldova) „Dau o deosebită valoare acestor eforturi de intensificare a dialogului social între guvernare şi mediul de business. Merită o deosebită atenţie aceste priorităţi şi cu siguranţă vom fi foarte receptivi la ele.” (Mariana Ambros, Partidul Liberal) În Republica Moldova, procesul de consolidare şi promovare a fost facilitat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, cu sprijinul CIPE (Centrul Internaţional pentru Antreprenoriatul Privat, SUA). Procese similare au fost susţinute în Ucraina, România, Muntenegro şi Ungaria, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Peste tot, Agenda Naţională de Business a contribuit la creşterea competitivităţii mediului de afaceri, reducerii obstacolelor administrative şi sporirii atractivităţii ţării, în ansamblu. # # # IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org. Centrul Internaţional pentru Antreprenoriatul Privat activează pe lângă Camera de Comerţ a SUA şi timp de 25 de ani este promotorul schimbărilor democratice în lume, prin promovarea iniţiativelor private şi efectuarea reformelor economice. Pentru mai multe detalii, www.cipe.org.