Nume
Parola
Vizualizări: 2727
ADR Nord evaluează impactul unui proiect turistic implementat la Țaul, Dondușeni
Țaul, Dondușeni, 22 Februarie 2021 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a demarat procesul de evaluare a impactului unor proiecte de dezvoltare regională implementate anterior în Regiunea de Dezvoltare Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Pe parcursul anului 2021, Secția monitorizare și evaluare (SME) din cadrul ADR Nord urmează să evalueze zece proiecte.

Vineri, 19 februarie a.c., în cadrul primei vizite de monitorizare post-implementare din acest an, Ala Cucu, șefa SME, și Pavel Curcovici, specialist în monitorizare și evaluare, s-au deplasat în satul Țaul, raionul Dondușeni, unde au discutat cu autoritățile publice locale și despre măsurile privind asigurarea durabilității proiectului „Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural Conacul Pommer și a drumului de acces la parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Dondușeni”, implementat de ADR Nord în perioada 2013-2014.

În perioada anilor 2013-2014, pentru proiectul de la Țaul au fost valorificați 9,6 milioane de lei din cei peste 26,3 de milioane de lei solicitați din sursele FNDR. Cu acești bani a fost posibilă construcția a 0,293 km de gard din metal, 2,807 km de gard din plasă metalică, renovarea a 0,387 km de gard istoric și a porții centrale a Parcului Țaul, precum și renovarea casei-muzeu.

Șefa SME, Ala Cucu, susține că rapoartele elaborate de ADR Nord în urma evaluării impactului proiectelor implementat „ne vor ajuta să înțelegem mai bine cum să implementăm proiectele viitoare, ce lecții să învățăm și ce bune practici să încurajăm și să le multiplicăm”.

ADR Nord urmează să elaboreze un raport de monitorizare și evaluare a impactului și durabilității acestui proiect turistic. Raportul va conține concluzii și recomandări de care se va ține cont în procesul de implementare a unor proiecte similare.

www.adrnord.md