Nume
Parola
Vizualizări: 3175
A fost semnat contractul de achiziționare a serviciilor de elaborare a documentației tehnice de execuție pentru proiectul de alimentare cu apă și canalizare în șase localități din raionul Râșcani, finanțat de Uniunea Europeană
Bălți, 3 Iulie 2018 — ADR Nord, Consiliul raional Râșcani, Primăria orașului Costești, Primăria comunei Gălășeni, Primăria satului Hiliuți și Compania „Fluxproiect” SRL au semnat marți, 3 iulie, contractul de achiziționare a serviciilor de elaborare a documentației tehnice de execuție pentru proiectul de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Păscăuți, Damașcani, Proscureni, Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți, raionul Râșcani.

Anterior, grupul de lucru pentru achiziții din cadrul ADR Nord a decis să atribuie contractul de achiziționare a serviciilor de elaborare a documentației tehnice de execuție pentru proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Păscăuți, Damașcani, Proscureni, Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți, raionul Râșcani" ofertantului „Fluxproiect” SRL.

Conform proiectului, în cele șase localități din raionul Râșcani vor fi construite 19,6 km de rețele de distribuție a apei potabile și 40 km de rețele de canalizare. De asemenea, va fi construită o conductă magistrală cu o lungime de 26 km. Totodată, în cadrul proiectului de AAC din cele șase sate vor fi construite 3 stații de epurare a apelor uzate, 1 stație de tratare a apei potabile și 1 stație de pompare pentru 28 de localități din raionul Râșcani.

Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

www.adrnord.md