Vizualizări: 4964
ÎS „Poşta Moldovei” pregătește un set de măsuri pentru a face față fluxul mare de solicitări pentru plata prestațiilor sociale
Chisinau, 17 August 2015 — ÎS „Poşta Moldovei” pregăteşte o serie de măsuri pentru a face faţă numărului mare de beneficiari de prestaţii sociale odată cu transferarea, începând cu 1 septembrie 2015, a achitării acestora de la Banca de Economii şi Banca Socială. În acest scop, a fost perfecționat sistemul software încasări de plăți. Astfel, o tranzacție va dura nu mai mult de 1 minut față de 3 minute în prezent. De asemenea, va fi mărit numărul de angajaţi şi de ghișee în unele oficii poştale.
Pentru comoditatea beneficiarilor de prestații sociale, este planifică implementarea sistemului de gestionare şi fluidizare a rândurilor în oficiile poştale. La prima etapă, sistemul va fi pilotat de oficiul poştal MD-2012, iar ulterior va fi extins în alte oficii poştale, cu un volum mare de clienţi, din municipiul Chişinău. În caz de necesitate, va fi elaborat și implementat un grafic special de activitate a oficiilor poştale.
De asemenea, se negociază cu companiile naţionale procurarea spaţiilor în locaţiune pentru deschiderea a cel puţin 10 oficii poştale noi în municipiile Chişinău şi Bălţi. În același timp, se testează aplicaţia „Factura”, care va fi accesibila curând atât pe sistemele de operare Android, cât şi IOS. Astfel, populația va putea achita utilităţile prin intermediul telefonului mobil. Aplicaţia “Factura” va genera un cod special pe telefonul mobil, cu care persoana va plăti operativ, timp de aproximativ 30 de secunde, facturile la ghișeele poştale.
În cazul în care din anumite motive beneficiarii de prestații sociale nu şi-au ridicat banii de pe cardul Băncii de Economii până pe data de 26 august, suma respectivă va fi transferată automat pe contul ÎS „Poşta Moldovei”.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33