Vizualizări: 1707
Primarii din România și R. Moldova uniți pentru viitorul european al localităților noastre!
21 Mai 2023 — La 20 mai, 2023, la Chișinău a avut loc prima sesiune ordinară a Adunării Generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova CALRRM – organizație transfrontalieră și paneuropeană, constituită de Congresul Autorităților Locale din Moldova CALM, Asociația Comunelor din România ACoR și Asociația Orașelor din România AOR! Astfel, primarii din România și Republica Moldova își propun să acționeze în comun pentru viitorul european al localităților noastre, în spațiul cultural și al civilizației UE.
La eveniment au participat câte zece primari din comunele membre ale ACoR, zece primari din orașele membre ale AOR și zece primari din cadrul Biroului Executiv al CALM. Alături de aleșii locali din cele două state au fost prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean, ministrul plenipotențiar în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, Marius Ciprian, directorul Programului USAID „Comunitatea Mea” Daniel Șerban etc.
În deschiderea oficială a evenimentului, președinta CALM, primară a satului Selemet, Cimișlia, Tatiana Badan, a menționat că în această zi se scrie o filă din istoria neamului nostru. „Astăzi se realizează o inițiativă extraordinară a președintelui Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici. Mulțumim colegilor din România pentru că ne promovează interesele în cadrul instituțiilor europene, pentru parteneriatele frumoase și înfrățirile pe care le avem. Suntem convinși de faptul că evenimentul de astăzi va fi o continuitate a ceea ce am început acum 10 ani. Vom oferi oportunități suplimentare și vom dezvolta proiecte comune. Vom promova protejarea reciprocă a drepturilor și intereselor autorităților locale în cadrul instituțiilor europene, inclusiv pentru identificarea de surse de finanțare”.
Șeful Executivului de la Chișinău, Dorin Recean, a reiterat necesitatea colaborării dintre autoritățile locale de pe cele două maluri ale Prutului în perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Prin colaborare, sporim capacitatea autorităților publice locale din țara noastră de a furniza servicii publice de calitate și a întări cooperarea între satele și orașele din Republica Moldova și România, accelerarea transferului de experiență, gestionarea fondurilor europene și a programelor de instruire. Ne dorim ca cetățeanul să simtă transformările reale din comunitate și este un bun prilej de a face schimb de experiență între administrația centrală și locală. Consiliul nou creat va aduce mai multă cooperare la nivel local și va completa agenda dinamică deja existentă a guvernelor de la Chișinău și București”, a punctat prim-ministrul.
Președintele ACoR, primar al comunei Vulcana-Băi, Județul Dâmbovița Emil Drăghici, a amintit că această structură a autorităților locale din România și R. Moldova a fost înființară acum zece ani, ca expresie a voinței aleșilor locali din cele două state surori. „Abia anul trecut am reușit să obținem de la Ministerul Justiției permisiunea de a utiliza în denumire cuvântul România. Din cauza incompetenței unor funcționari, am pierdut nouă ani.” În altă ordine de idei, Emil Drăghici a chemat primarii la unitate. „Îi mulțumesc președintelui Adrian Teban pentru că a venit în această structură a noastră împreună cu Asociația Orașelor din România. Am înțeles că Uniunea Națională a Consiliilor Județene, de asemenea, a luat o decizie în acest sens, urmează să vedem ce va face Asociația Municipiilor, pentru că într-adevăr trebuie să fim împreună. Trebuie să fim uniți pentru că vom avea greutăți cu toții, noi, cei din interiorul UE, dar și Dvs., cetățenii Republicii Moldova, o bună parte dintre care sunteți cetățeni ai UE, pe un teritoriu care nu este al UE.” De asemenea, președintele ACoR a fost de părere că în Guvernul României ar trebui să existe un ministru pentru relația cu R. Moldova, iar în Guvernul Republicii Moldova să fie un ministru pentru relația cu România.
Președintele Asociației Orașelor din România, Adrian Teban , primar al orașului Cugir, județul Alba a apreciat că pasul de azi este unul mic dar la scara istoriei această întâlnire va reprezenta un pas mult mai mare ca și amploare. „Este important să avem legislație adaptată la nevoile cetățenilor care să răspundă standardelor UE întrucât primarii reprezintă mici motoare care pot aduce un plus de prosperitate pentru colectivitățile pe care le conduc”, a declarat președintele AOR.
Marius Ciprian, ministrul plenipotențiar în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, a remarcat faptul că această primă sesiune are loc într-o perioadă foarte efervescentă în R. Moldova, din punct de vedere al evenimentelor care sunt circumscrise eforului pe care statul nostru îl face în parcursul său european. „În contextul Adunării Naționale „Moldova Europeană” din 21 mai și a summit-ului Comunității Politice Europene din 1 iunie, această sesiune a Adunării Generale a CALRRM capătă valențe și mai importante.” De asemenea, reprezentantul Ambasadei României la Chișinău a subliniat faptul că această colaborare dintre autoritățile publice locale din cele două țări are o istorie consistentă.
Directorul Programului USAID „Comunitatea Mea” Daniel Șerban a apreciat eforturile pe care le-a făcut CALM în toată această perioadă. „În aproape 13 ani au pus pe picioare o asociație care adună atât de multă energie și putere de muncă, dar și o perspectivă care ne face pe noi, cei de la Comunitatea Mea, să-i considerăm un partener de valoare.” Daniel Șerban a vorbit și despre rolul Programului Comunitatea Mea în Republica Moldova. „Susținem 123 de localități, de la Larga până la Vulcănești și de la Ungheni până la Varnița, iar populația care beneficiază de asistența noastră este de aproximativ 1.5 milioane de locuitori. Ceea ce facem este să ajutăm toate aceste comunități, iar proxima deschidere a capitolului de integrare europeană ne obligă și pe noi ca experiența din România în privința fondurilor de preaderare să devină fapt.”
În cadrul evenimentului a fost adoptat Statutul Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, fiind stabilit și programul de activități al CALRRM pentru perioada 2023-2024. Prima președintă a CALRRM a devenit Tatiana Badan – președintă a CALM, iar președintele ACoR Emil Drăghici și primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, în calitate de reprezentant al , AOR, sunt copreședinți ai acestei structuri. De asemenea, s-a adus la cunoștința Adunării Generale a membrilor titulari și a membrilor supleanți ai Consiliului Director al CALRRM.
Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova CALRRM a fost înregistrat juridic la 13 ianuarie 2023, în România. Fondatori ai acestei structuri asociative sunt Congresul Autorităților Locale din Moldova, Asociația Comunelor din România și Asociația Orașelor din România.
La finalul evenimentului a fost adoptată o Declarație-Apel prin care se solicită Guvernelor României și Republicii Moldova recunoașterea CALRRM ca partener de dialog în tot ceea ce privește parteneriatul strategic dintre colectivitățile locale și organizarea unor ședințe comune ale celor două Guverne, la care să participe și reprezentanți ai CALRRM; promovare drepturilor și intereselor autorităților locale din R. Moldova în cadrul instituțiilor europene; sprijinirea R. Moldova în realizarea reformelor și sprijinirea parcursului european; creșterea capacităților administrative a unităților administrativ-teritoriale, în vederea îmbunătățirii furnizării serviciilor publice adresate cetățenilor, în conformitate cu principiile Cartei Europene a autonomiei locale; identificarea unor surse de finanțare pentru acțiuni de sprijin ale APL din R. Moldova, precum și ale inițiativelor comune ale membrilor CALRRM și lansarea unui proiect pilot de finanțare.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33