Nume
Parola
Vizualizări: 1728
Mesajul comun al CALM și Președintei Maia Sandu: Integrarea în UE este ideea națională care va consolida societatea și va asigura dezvoltarea colectivităților locale din RM!
3 Mai 2023 — La 3 mai curent, Consiliul de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a avut o întrevedere cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Președinta statului le-a spus primarilor că singura șansă pe care o avem pentru a construi un stat cu adevărat democratic, în care să ne simțim protejați și să putem asigura dezvoltarea colectivităților locale este să devenim parte a Uniunii Europene. „Războiul a demonstrat cât de vulnerabili suntem, atât din punct de vedere al securității, cât și al economiei. Pentru a realiza obiectivul integrării europene este nevoie de conjugarea tuturor eforturilor, iar la 21 mai avem șansa să demonstrăm că cetățenii statului nostru împărtășesc aceste valori și își doresc să facă parte din această familie europeană."

De asemenea, Maia Sandu a accentuat că la 21 mai, când va avea loc Adunarea Națională „Moldova Europeană", oamenii vor participa benevol, doar dacă împărtășesc această idee. Președinta a vorbit cu primarii și despre un alt eveniment de importanță majoră pentru statul nostru -Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie.

Președinta CALM, Tatiana Badan, a subliniat că din punct de vedere istoric, cultural și geografic aparținem spațiului european, iar acum a venit timpul să unim întreaga societate în jurul acestei idei naționale – cea a integrării europene a Republicii Moldova.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va acorda tot suportul pentru logistica de organizare atât a evenimentului din 21 mai, cât și a celui din 1 iunie.

„Materialele informaționale realizate de către organizatori și transmise nouă, le vom plasa în 100 de stații din oraș, materialele publicitare cu privire la evenimentul din 21 mai, care urmează să fie elaborate de Guvern, vor fi în toate cele peste 500 de unități în transportul public."

De asemenea, edilul capitalei a reiterat poziția că Primăria Chișinău va oferi posibilitatea ca pe 21 mai, mașinile să se parcheze pe strada 31 August, unde este reparată, vor fi completate rutele transportului public și vor fi puse la dispoziție în PMAN containere pentru gunoi, cât și blocuri sanitare, va fi asigurată salubrizarea teritoriului, vor fi arborate drapelele Republicii Moldova și ale Uniunii Europene pe bulevardul Ștefan cel Mare, începând cu data de 8 mai 2023.

Toți primarii prezenți la eveniment și-au manifestat susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova și au accentuat faptul că în ultimele decenii, în majoritatea comunităților locale au fost implementate proiecte cu susținerea partenerilor noștri europeni. De asemenea, aleșii locali au propus elaborarea unei declarații-angajament a primarilor care susțin vectorul european al Republicii Moldova și asumarea implementării aquis-ului comunitar.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă