Nume
Parola
Vizualizări: 3451
În 2022, ADR Nord a implementat proiecte în valoare de 165 mil. lei
Bălți, 4 Ianuarie 2023 — În anul 2022, Agenția de Dezvoltare Regională Nord a valorificat circa 165 mil. lei, pentru implementarea a 15 proiecte de infrastructură și a cinci proiecte soft în Regiunea de Dezvoltare Nord. Din suma totală a investițiilor înregistrate anul trecut, circa 94 mil. lei au fost valorificate pentru proiectele cu finanțare din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), 67,6 mil. lei – pentru proiectele finanțate de Uniunea Europeană și 3,2 mil. lei – pentru proiectele finanțate din alte surse externe. Totodată, pe parcursul anului trecut, ADR Nord a organizat evenimente ale căror obiective au fost implementarea politicii de dezvoltare regională și promovarea Regiunii de Dezvoltare Nord ca pe o destinație atractivă pentru investitori și turiști.

În 2022, ADR Nord a desfășurat o serie de activități pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare regională, inițiind activități în următoarele domenii de intervenție: aprovizionare cu apă și canalizare; infrastructură de sprijin a afacerilor; activitate turistică; dezvoltare urbană; eficiență energetică; cercetare, inovare și transfer tehnologic.

Planificare și cooperare regională

Printre cele mai importante realizări în domeniul planificării și cooperării regionale, menționăm finalizarea și aprobarea Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024; elaborarea și aprobarea de către membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord a Programului de accelerare a dezvoltării municipiului Bălți în calitate de pol de dezvoltare pentru perioada 2023-2027; elaborarea capitolelor privind sectorul Aprovizionare cu apă și canalizare din Strategiile socio-economice ale raioanelor Briceni, Glodeni și Sângerei; elaborarea Studiului privind specializarea inteligentă în Regiunea de Dezvoltare Nord; crearea Unităților de implementare a proiectelor în municipiile Soroca și Edineț; elaborarea Programelor de revitalizare urbană (PRU) pentru orașele Otaci, Dondușeni, Râșcani și actualizarea PRU ale orașelor Edineț și Sângerei; elaborarea Instrumentului de promovare și implicare a tinerilor în sectorul industriilor creative, crearea Portofoliului de servicii pentru industriile creative; dezvoltarea capacităților membrilor CRD Nord și autorităților publice locale și acordarea echipamentelor necesare în situații de criză (12 generatoare electrice, 12 seturi antiincendiare, 360 seturi de lenjerie de pat); certificarea a zece antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Nord în domeniul management financiar și marketing etc.

Proiecte de infrastructură

Anul trecut, ADR Nord a inițiat implementarea a 11 proiecte de infrastructură finanțate din FNDRL și a continuat implementarea a patru proiecte de infrastructură finanțate de Uniunea Europeană. În 2022 a fost finalizată implementarea a trei subproiecte finanțate din FNDRL și a trei proiecte finanțate de Uniunea Europeană.

În rezultatul implementării proiectelor de infrastructură implementate și în urma activităților realizate în acest sens, ADR Nord a obținut rezultate importante în șase domenii de intervenție.

În domeniul Aprovizionare cu apă și canalizare, ADR Nord a construit 165 km de apeduct, 4,7 km de canalizare, 12 turnuri și rezervoare de apă. Totodată, au fost începute lucrările de construcție-montaj a 2 stații de epurare și a fost elaborat un studiu de prefezabilitate. Activitățile au vizat municipiul Edineț, raioanele Soroca, Florești, Dondușeni, Ocnița, Glodeni, orașele Florești și Fălești.

Infrastructura de sprijin a afacerilor este domeniul de intervenție în care au fost investite resurse pentru reabilitarea clădirii Incubatorului de Afaceri din Soroca, cu o suprafață de 1500 mp.

În domeniul Atractivitate turistică, două edificii sunt în proces de renovare. Este vorba de muzeele de istorie și etnografie din municipiile Soroca și Bălți.

Dezvoltarea urbană este un nou domeniu de intervenție care a început să câștige tot mai mult teren în nordul țării. Astfel, pe parcursul anului trecut, în cadrul a trei proiecte de revitalizare urbană, la Sângerei au fost construite două ministadioane, șase pavilioane la o grădiniță, 5,4 km de drum și a fost montat pavaj pe o suprafață de 6560 mp. La Ocnița este în derulare renovarea clădirii unui muzeu și a fost montat pavaj pe aleea din centrul localității. De asemenea, în municipiul Bălți a fost asfaltată o porțiune cu o lungime de 534 m din strada Petru Zadnipru și au fost reparate 677 m de căi de acces intravilan în perimetrul străzii Cahul. Tot la Bălți este în derulare renovarea energetică a Gimnaziului nr. 6.

În domeniul Eficiență energetică, a fost inaugurat Gimnaziul „Iurie Boghiu” din Flămânzeni, renovat energetic cu suportul Uniunii Europene. Totodată, este în derulare renovarea energetică a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți. Astfel, 900 de persoane beneficiază de acces îmbunătățit la studii.

Cât despre Cercetare, inovare și transfer tehnologic, este domeniul de intervenție în care s-a investit pentru prima dată în nordul țării. Astfel a fost posibilă crearea NORTEK, primul Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord.

„Rezultatele pe care le-am obținut în sunt îmbucurătoare. Anul trecut, în Regiunea de Dezvoltare Nord am valorificat cele mai multe resurse financiare alocate pentru proiecte de dezvoltare regională din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală la nivel de țară. Cât despre proiectele finanțate de Uniunea Europeană, cele mai multe activități pentru implementarea acestora au avut loc în anul 2021, când am înregistrat valorificarea-record de peste 220 mil. lei, acesta fiind și cel mai înalt grad de valorificare din istoria instituțiilor de dezvoltare regională din țara noastră până în prezent”, susține Maria Prisacari, director ADR Nord.

Evenimente, activități, perspective

În 2022, ADR Nord a organizat trei evenimente de promovare a regiunii: Ziua Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord (la Edineț); Conferința „Dezvoltare regională: perspective și provocări în contextul situațiilor de criză” (mun. Bălți), organizată în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a VIII-a; o conferință în domeniul dezvoltării și revitalizării urbane.

Anul trecut, ADR Nord a organizat două apeluri de proiecte: 1) în domeniul dezvoltării locale, în cadrul Programului de dezvoltare locală „Satul European”, la etapele de lansare, promovare, instruire, evaluare administrativă și 203 de proiecte transmise spre evaluare națională; 2) în domeniul dezvoltării urbane, revitalizare economică și socială a orașelor, ediția noiembrie 2022: în cadrul apelului pe listă, municipiile Soroca și Edineț au depus două proiecte, iar orașele din nordul țări care au programe de revitalizare urbană au depus în cadrul apelului competitiv opt proiecte.

De asemenea, ADR Nord a organizat șapte sesiuni de informare / instruire în domeniul dezvoltării locale, la care au participat 524 de beneficiari. Au mai fost organizate trei sesiuni de informare / instruire în domeniul dezvoltării urbane, revitalizare economică și socială a pentru 38 de beneficiari.

Pe parcursul anului trecut au avut loc 75 de activități de consolidare a capacităților (sesiuni de instruire, ateliere de lucru, mese rotunde) pentru specialiștii ADR Nord, autorități publice locale și alți actori regionali.

ADR Nord a evaluat, în perioada post-implementare, patru proiecte de dezvoltare regională și a monitorizat nouă proiecte pentru asigurarea durabilității acestora. ADR Nord a mai desfășurat numeroase activități de raportare, proceduri de achiziții pentru executarea lucrărilor de construcții-montaj, activități de procurare a bunurilor, de contractare a serviciilor, activități administrative și financiare, de promovare și de vizibilitate.

Principalele obiective ale ADR Nord pentru anul 2023 sunt: asigurarea accesului la servicii și utilități publice de calitate; facilitarea creșterii economice și atragerea investițiilor în regiune; îmbunătățirea guvernanței la nivel regional. ADR Nord va continua să valorifice relațiile pe care le-a dezvoltat în ultimii ani cu partenerii săi tradiționali din Uniunea Europeană și cu noi parteneri.

www.adrnord.md