Vizualizări: 3423
17 întreprinderi din domeniul textilelor participă la o vizită de studiu în Istanbul, Turcia
Chisinau, 12 Octombrie 2011 — În perioada 12-15 octombrie 2011, reprezentanţii ai 17 întreprinderi autohtone ce activează în domeniul textilelor şi confecţiilor participă la o vizită de studiu în Istanbul, Turcia. Manifestarea este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Oficiul Consilierului Comercial al Ambasadei Turciei în RM, Consiliul pentru Relaţii Economice Externe din Istanbul, cu susţinerea proiectului ”Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II”.
Potrivit șefului Direcției Relații Internaționale a CCI, Mihai Bîlba, întreprinzătorii autohtoni vor vizita expoziţia specializată ”TexBridge 2011”, ce se desfășoară în această perioadă, în Istanbul şi vor participarea la întrevederi bilaterale de afaceri, organizate în cadrul expoziţiei. Pentru a face schimb de experienţă şi a se familiarizarea cu procesele de producţie şi noile tehnologii utilizate în industria ușoară, delegația din Moldova va vizita Academia de Modă din Istanbul şi o întreprindere din domeniu.
La vizita de studiu în Istanbul participă reprezentanţi ai companiilor: Clasalim-Lux, Cojocari-Grup, Condreanca, Infinity Inc, Instacon, Maicom, Mobile, Multicore Trading, Natalia Melnic, Odema, Saltoianca, Tigresse, Vasconi textile, Vasile Moldovan, Velitextil-Plus, Vomos Grup.
Expoziția ”TexBridge” este un eveniment important pentru sectorul de textile şi articole de îmbrăcăminte. Aici va fi prezentată o gamă largă de materiale textile, confecţii şi accesorii originale şi de calitate ale expozanţilor locali şi internaţionali, vor fi prezentate ultimele noutăţi şi evoluţii în materie de design vestimentar şi modă.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33