Nume
Parola
Vizualizări: 7353
Opt oraşe au obținut statutul de municipiu
chisinau, 3 Noiembrie 2016 — Orașele Cahul, Edineț, Hîncești, Orhei, Soroca, Strășeni, Ceadîr-Lunga și Ungheni au obținut statutul de municipiu, după ce proiectul respectiv a fost votat în lectură finală de Parlament.

Potrivit proiectului de lege, acordarea noului statut este dictată de necesitatea soluționării unui șir de probleme de ordin socio-economic, urbanistic și de dezvoltare teritorială.

În mare parte, aceste probleme se întâlnesc din cauza repartizării neuniforme a factorilor de producție și pentru că legislația în vigoare nu diferențiează și nici nu acordă calități autorităților publice, indiferent de oraș sau sat.

Astfel, deși probelemele din orașele menționate sunt mult mai complexe (canalizarea pluvială, gospodăria locativ-comunală, infrastructura, sisteme de apă și canalizare) modul de organizare a serviciilor și modalitatea de alocare a resurselor sunt similare celor mai mici localități din țară.

Autorii propun ierarhizarea localităților în dependență de indicatori, elemente și niveluri de dotare. Proiectul de lege vine în concordanță cu cu Strategia Națională de Descentralizare, iar prin atribuirea statutului de municipiu orașelor menționate se va reuși crearea condițiilor necesare pentru impulsionarea dezvoltării socio-economice, dezvoltarea în ansamblu a zonei de influență și eliminarea disparităților de dezvoltare teritorială existent.

Autor: Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă