Vizualizări: 10784
Nominalizarea c];tig[torilor Concursului republican "Cel mai bun elev inovator", editia a V-a
Mun. Chisinau, 16 Mai 2012 — La data de 19 mai 2012 în incinta Universităţii AŞM se va desfăşura ediţia a V-a (jubiliară) a Concursului republican „Cel mai bun elev inovator”.
Organizatori ai Concursului sunt: Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală ale Republicii Moldova.
Scopul major al evenimentului este acela de a susţine şi stimula ideile inventive şi creative ale elevilor din întreaga ţară.
În cadrul ediţiei curente a concursului vor participa 70 de concurenţi din 20 de instituţii şcolare de învăţământ ale Republicii Moldova, care vor prezenta 65 de lucrări din diferite domenii.
Tradiţional, elevii care prezintă cele mai orginale şi creative lucrări beneficiază de diplome, premii băneşti şi alte premii speciale, acordate de către diverse organizaţii, instituţii din sfera ştiinţei şi inovării, precum şi de către ministerele de ramură.
Astfel, pentru locul I va fi acordat 1 premiu în valoare de 3000 lei;
2 premii a cîte 2000 lei pentru locul II şi
3 premii a cîte 1000 lei pentru locul III.
De asemenea, vor fi acordate 8 premii speciale a câte 500 lei fiecare şi diplome de menţiune.
Astfel, Concursul Naţional „Cel mai bun elev inovator” a devenit deja o tradiţie. De rând cu dezvoltarea creativităţii şi capacităţii inovatoare, spiritului concurenţial/antreprenorial, eforturile elevilor sunt consacrate, deoarece participând în acest concurs, aceştia au şanse reale de a-şi demonstra cunoştinţele şi de a fi apreciaţi.

Autor: Agentia pentru Inovare si Transfer Tehnologic
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33