Nume
Parola
Vizualizări: 4703
Un grup de experţi din UE oferă Chişinăului şi Bruxelles-ului recomandări utile pentru reglementarea conflictului transnistrean
2 Octombrie 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta luni, 3 octombrie, ora 15:00, studiul „Conflictul transnistrean după 20 de ani”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a hotelului „Jolly Allon”, situat pe str. Maria Cebotari 37.

Raportul a fost elaborat de un grup de experţi în managementul conflictelor din ţările Uniunii Europeane, Norvegia, Ucraina şi Moldova. Pe parcursul unui an, autorii au efectuat vizite la Tiraspol şi Chişinău, unde au avut posibilitate să se documenteze în cadrul unor întâlniri oficiale, dar şi neformale. Această cercetare este parte a proiectului „Consolidarea gândirii critice în vederea accelerării procesului de soluţionare a conflictului în Moldova prin implicarea activă a actorilor internaţionali”, care a fost implementat de IDIS „Viitorul” şi Centrul de Studii Estice din Polonia, cu sprijinul financiar al Programului Est Est: Parteneriat Fără Frontiere al Fundaţiei Soros-Moldova şi al Fundaţiei „Stefan Batory” din Polonia.”

Prin acest raport, autorii şi-au propus să sensibilizeze comunitatea internaţională cu privire la potenţialul crescut de soluţionare a conflictului. Mai mult, aceştia speră să convingă astfel factorii de decizie şi liderii de opinie că abandonarea diferendului în starea sa actuală, „îngheţată", poartă costuri semnificative, atât pentru populaţia afectată a Republicii Moldova, de toate etniile, cât şi pentru comunitatea internaţională. Studiul oferă în primul rând actorilor de la Chişinău şi Bruxelles un set de recomandări.

La prezentare sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Biroului Reintegrării, Misiunii OSCE în Republica Moldova, Delegaţiei UE, Ambasadei României, Ucrainei şi Federaţiei Ruse în RM, precum şi reprezentanţi ai partidelor politice, experţi în gestionarea conflictelor şi jurnalişti.