Vizualizări: 3331
Experţii economici IDIS fac bilanţul primelor patru luni din 2011
15 Mai 2011 — Centrul de Politici Economice al IDIS „Viitorul” lansează luni, 16 mai 2011, ora 10:00, o nouă ediţie a „Monitorul Economic: analize şi prognoze trimestriale”. Acest număr analizează primele patru luni ale anului 2011. În special, experţii se vor referi la reapariţia premiselor pentru scumpirea resurselor energetice, ceea ce ar atrage după sine creşterea preţurilor de consum.
Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, et. 2, situat pe str. Iacob Hîncu 10/1, MD-2005, Chişinău. La dezbateri sunt invitaţi oficiali de la Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, Biroul Naţional de Statistică, precum şi mass-media.
Din anul 2004, Monitorul Economic produce cu regularitate predicţii economice, analize de impact, constituind o platformă de reflecţie. Caracterul aplicat al analizelor şi recomandărilor de politici, făcute de experţii IDIS „Viitorul”, ajută la o mai bună înţelegere asupra tranziţiei din Republica Moldova.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33