Nume
Parola
Vizualizări: 2071
IDIS „Viitorul” pune în discuţie necesitatea şi modalităţile de reformare constituţională
12 Noiembrie 2009 — IDIS „Viitorul” va prezenta vineri, 13 noiembrie 2009, ora 11:00, studiul „Reforma constituţională: imperativ al timpului”, axat pe analiza necesităţii reformării constituţionale, în condiţiile în care nealegerea preşedintelui Republicii Moldova ar duce la o nouă dizolvare a Parlamentului şi un scrutin anticipat.

Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1, etajul doi. La întâlnire au mai fost invitaţi profesori universitari, experţi în drept constituţional, lideri de partide politice, judecători ai Curţii Constituţionale, analişti politici, reprezentanţi ai unor recunoscute organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, misiuni diplomatice şi mass-media.

Autorul studiului, Dr. în Drept Constituţional, Prof. Victor Popa, va supune unei analize minuţioase modalităţile de reformare constituţională, invitând mediul academic şi conferenţiar la căutarea soluţiilor optime de revenire la normalitatea constituţională şi remedierea carenţelor existente.