Nume
Parola
Vizualizări: 2690
Sesiune de informare pentru raioanele Glodeni și Fălești privind Apelul competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională
Bălți, 24 August 2020 — Autorități publice locale de nivelurile I și II, reprezentanți ai instituțiilor publice și alte entități de drept public, precum și entități de drept privat (agenți economici) și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din raioanele Glodeni și Fălești au participat luni, 24 august, la o sesiune de informare online privind modul de aplicare la Apelul competitiv de selectare a proiectelor cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), condițiile de eligibilitate, perioada de depunere a notelor conceptuale etc.

În debutul sesiunii de informare, Șeful Direcției politici de dezvoltare regională în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Igor Malai, a menționat că actuala ediție a Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) este una care se deosebește esențial față de edițiile anterioare. Între altele, funcționarul MADRM s-a referit la tipologia proiectelor de dezvoltare regională și i-a îndemnat pe participanții la evenimentul online să participe activ în cadrul Apelului, pentru a putea elabora proiecte de calitate, cu impact regional.

Despre condițiile de eligibilitate, domeniile de finanțare și perioada depunerii dosarelor a vorbit directorul ADR Nord, Maria Prisacari. Șefa ADR Nord a specificat că Apelul competitiv de selectare a proiectelor este orientat pentru realizarea a trei priorități: competitivitate economică, dezvoltare urbană și infrastructură regională. În context, directorul ADR Nord a adus la cunoștința participanților la întrunirea online că, în rezultatul concursului lansat, va fi elaborat un document cu proiecte de dezvoltare regională ce vor fi implementate în perioada 2021-2023. Șefa ADR Nord i-a îndemnat pe participanți să se mobilizeze la maxim pentru a identifica idei de proiecte viabile.

În cadrul ședinței, specialiștii ADR Nord au prezentat noile reguli de aplicare a propunerilor de proiecte pentru următoarea perioadă de timp, au fost descrise care sunt responsabilitățile și rolurile actorilor implicați în procesul de implementare a proiectelor.

La sesiunea de informare online de astăzi au participat peste 40 de potențiali beneficiari de mijloace financiare alocate din sursele FNDR.

Concursul se desfășoară în perioada 10 august 2020 - 21 mai 2021, în mai multe etape. Până în data de 24 septembrie 2020, autoritățile publice locale de nivelurile I și II, instituțiile publice și alte entități de drept public, precum și entitățile de drept privat (agenți economici) și organizațiile neguvernamentale din Regiunea de Dezvoltare Nord pot depune notele conceptuale de proiect la sediul ADR Nord (mun. Bălți, Piața Vasile Alcsandri, 8). După expirarea celor 45 de zile din data lasării oficiale a Apelului, cererile complete de finanțare vor fi depuse în termen de 120 de zile calendaristice de la data publicării oficiale a listelor Notelor Conceptuale selectate de către comisia creată pe lângă ADR Nord. Valoarea minimă a proiectelor eligibile este de 5 milioane de lei, iar valoarea maximă - până la 50 milioane de lei. Bugetul total estimat pentru realizarea proiectelor constituie circa 660 milioane de lei.

Marți, 25 august, începând cu ora 10.00, la o sesiune de informare online similară sunt invitați să participe în special părțile eligibile interesate din raioanele Edineț și Soroca, dar și din alte raioane. Participanții la sesiunea de informare urmează să acceseze link-ul https://us02web.zoom.us/j/87527883700 (meeting ID: 875 2788 3700), pentru a se putea alătura evenimentului online.

Detalii despre Apelul competitiv de selectare a proiectelor, ediția 2020, se găsesc AICI.

Pentru mai multe detalii despre procedura de completare și depunere a documentelor, vă recomandăm să luați legătura cu specialiștii ADR Nord din cadrul Secției management integrat al proiectelor (tel. [0231] 25646; e-mail: smp.adrnord@gmail.com) și cu specialiștii din cadrul Secției planificare și cooperare regională (tel. [0231] 61980; e-mail: spsp.adrnord@gmail.com).

www.adrnord.md