Vizualizări: 4046
ADR Nord: Deschiderea ofertelor în cadrul a două licitații publice internaționale
Bălți, 15 Mai 2020 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat vineri, 15 mai 2020, deschiderea ofertelor în cadrul licitației internaționale privind contractarea lucrărilor de construcție pentru sporirea eficienței energetice la două instituții de învățământ din Regiunea de Dezvoltare Nord. Este vorba despre Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți și Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei.
Astfel, în cadrul acestor 2 licitații, filmate și transmise on-line în timp real, au depus ofertele doar 3 companii din cele 25 de companii care au solicitat documentația de licitație. Comisia de evaluare urmează să analizeze fiecare ofertă în parte și să desemneze antreprenorul care urmează să execute lucrările prevăzute.
Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a deschis procedurile de licitație, menționând faptul că aceste proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană. Totodată, a amintit că aceste proceduri de achiziții publice se vor desfășura conform Regulamentului GIZ în domeniul Achizițiilor Publice.
Procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice va respecta regulile stabilite în prezentul Regulament (GIZ PRAG) elaborat în baza prevederilor Ghidului practic PRAG al UE pentru contractele de servicii și contractele de lucrări. Respectarea acestor reguli asigură alegerea obiectivă, transparentă și nediscriminatorie a contractanților cu oferte competitive la cel mai bun raport preț-calitate sau cel mai bun preț, respectând, totodată, eficiența utilizării fondurilor publice.
Amintim că ADR Nord a lansat licitațiile internaționale privind contractarea lucrărilor de construcție pentru sporirea eficienței energetice a celor două instituții de învățământ în data de 30 martie 2020.
Aceste proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33