Reprezentanți ai Ambasadei Republicii Cehe în Chișinău și ai Agenției Cehe pentru Dezvoltare au efectuat miercuri, 13 noiembrie, o vizită la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, pentru a se documenta în privința proiectelor implementate de Agenție din banii poporului ceh. La eveniment au participat și reprezentanți ai People in Need Moldova și ai Organizației neguvernamentale „Pro Cooperare Regională”.
În cadrul unei ședințe în incinta ADR Nord, partenerii cehi au discutat cu directorul interimar ADR Nord, Constantin Bândiu, și șefa Secției politici regionale și cooperare externă, Maria Prisacari, despre colaborarea în cadrul proiectelor comune. În context, directorul interimar al ADR Nord a menționat că poate oferi doar exemple pozitive atunci când vine vorba de cooperarea cu partenerii cehi, mulțumindu-le pentru buna colaborare.
„Am început să colaborăm în anul 2011, atunci când politica de dezvoltare regională în Republica Moldova se afla la început de cale. De atunci, trei ani la rând am fost beneficiari de granturi mici din partea Ambasadei Cehiei în Republica Moldova. Este vorba de proiecte importante pentru dezvoltarea regională, prin intermediul cărora am elaborat broșuri despre esența studiului de fezabilitate, analiza cost-beneficiu, precum și un program modern de planificare geospațială. Este important că unele din aceste proiecte-pilot au fost preluate și implementate la centrul și sudul Moldovei. De asemenea, am implementat un proiect prin care am elaborat strategia și planul de acțiuni în domeniul specializării regionale. În prezent, tot cu sprijinul partenerilor cehi, implementăm un proiect de dezvoltare a afacerilor în regiune și pregătim un studiu de prefezabilitate privind accesibilitatea Peșterii «Emil Racoviță» din Criva”, a relevat șefa SPRCE, Maria Prisacari.
Partenerii cehi s-au informat despre progresul și realizările proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat de ADR Nord în parteneriat cu People in Need Moldova și AO „Pro Cooperare Regională” în perioada 2017-2019. Până în prezent, în cadrul acestui proiect au fost organizate numeroase sesiuni de informare și trei concursuri de granturi pentru micii antreprenori. În total, 30 de mici antreprenori s-au ales cu granturi de până la cinci mii de euro din partea Agenției Cehe pentru Dezvoltare. Părțile au mai discutat despre realizările și perspectivele Centrului de Informare și Consiliere în Afaceri, creat în cadrul proiectului.
De asemenea, reprezentanții ADR Nord au mai discutat cu partenerii cehi despre cele mai importante realizări în cadrul proiectului „Dezvoltarea regională în Republica Moldova: suport privind implementarea strategiilor regionale folosind Sistemul Informațional Geografic (GIS)”, finanțat de Agenția de Cooperare pentru Dezvoltare Internațională a Republicii Cehe şi realizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în parteneriat cu Agenția cehă GEOtest şi Agențiile de Dezvoltare Regională Nord, Centru, Sud și Găgăuzia. Totodată, un alt subiect de discuții a ținut de elaborarea unui studiu de prefezabilitate pentru un proiect de dezvoltare a turismului la Peștera „Emil Racoviță” din Criva, Briceni.
www.adrnord.mdToate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33