Nume
Parola
Vizualizări: 2292
Oportunitate de acordare a granturilor pentru dezvoltarea afacerilor în nordul Republicii Moldova, prezentată în cadrul unei conferințe de presă la Bălți
Bălți, 6 Decembrie 2017 — În jur de 50 de reprezentanți ai autorităților publice locale, ai mediului academic și antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Nord au participat joi, 6 decembrie, în municipiul Bălți, la o conferință de presă organizată de People in Need Moldova în parteneriat cu ADR Nord şi Asociaţia obştească „Pro Cooperare Regională” în contextul desfășurării concursului de granturi în cadrul proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei”, finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare.

În cadrul evenimentului, participanții au fost informați atât despre granturile oferite în cadrul proiectului, cât și despre Centrul de informare pentru întreprinderile mici și mijlocii (ÎMM) și autoritățile publice locale (APL) din Regiunea de Dezvoltare Nord, creat în cadrul ADR Nord prin proiectul menționat.

„Unul din obiectivele noastre în cadrul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020 este anume dezvoltarea durabilă a regiunilor. În acest sens, în ultima perioadă, am elaborat Programe regionale sectoriale în domeniul dezvoltării economice și am identificat un portofoliu de proiecte de dezvoltare economică a regiunilor. Proiectul sprijinit de finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare, lansat recent de People in Need în parteneriat cu ADR Nord şi Asociaţia obştească «Pro Cooperare Regională», vine în spijinul implementării acțiunilor prevăzute de Strategiile națională și regională, precum și de Programul regional sectorial de dezvoltare economică. Ne dorim ca proiecte similare să fie implemmentate și în alte regiuni ale țării”, a declarat Dorin Andros, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, mulțumindu-le partenerilor cehi pentru sprijin.

Potrivit directorului interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu, beneficiari ai proiectului vor fi întreprinderile mici și mijlocii (ÎMM) din Regiunea de Dezvoltare Nord. Proiectul reflectă un șir de probleme ale regiunii precum migrația forței de muncă, lipsa oportunităților de angajare, legătura insuficientă dintre cerințele sistemului educațional și cele ale pieței forței de muncă și lipsa infrastructurii de afaceri. Proiectul va sprijini start-up-urile și incubatoarele de afaceri din regiune, noile ÎMM sau centrele de idei.

Directorul de țară People in Need Moldova, Mario Straka, a comunicat că, pentru a fi eligibili, solicitanții de granturi trebuie să reprezinte o întreprindere mică sau mijlocie înregistrată în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, cu cel puţin un an în urmă şi cu un raport financiar prezentat, fără datorii la stat. Banii vor fi acordaţi prioritar pentru procurarea echipamentelor şi maşinilor, marketingul şi promovarea companiei, instruirea tehnică a personalului, îmbunătăţirea calităţii logistice şi implementarea inovaţiilor. Data estimată pentru evaluarea rezultatelor este 22 decembrie.

Proiectul „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei” a fost lansat în luna octombrie, la Bălți, în cadrul unei conferințe cu participare internațională. Bugetul total al proiectului se cifrează la 555.000 de euro și va fi implementat până la sfârșitul anului 2019.

People in Need este un ONG din Cehia care oferă suport și asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în peste 20 de state ale lumii. Din anul 2000, organizația a implementat în Republica Moldova mai multe programe de interes social.

www.adrnord.md